Lemons.Lemons.Lemons.Lemons.Lemons
Spectacol susținut de Vanner Collective în cadrul proiectului “DESCHIS – microstagiune de spectacole invitate”
Sâmbătă, 21 octombrie, ora 19.00 – Sala Teatrului Masca din B-dul Uverturii
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons e un spectacol care vorbește despre intimitate și modul în care ea evoluează. În doar 140 de cuvinte.
Ce faci când lumea ta e pe cale să devină din ce în ce mai mică?
Amenințați de o distopie în care legea le interzice oamenilor să rostească mai mult de 140 de cuvinte pe zi, Bernadette și Oliver încearcă să găsească noi metode de a comunica. El luptă împotriva legii Șșșt cu toate armele pe care le are, ea refuză să creadă până în ultimul moment că un astfel de lucru este posibil.
Dar Te iubesc se restrânge în Tubesc, iar relația lor se adaptează noilor reguli.
„Este o poveste despre ce spunem și cum spunem, despre lucrurile pe care le putem auzi doar în tăcere, despre activism, democrație și libertatea de exprimare; despre cât de puțin ne spunem cu adevărat atunci când avem la dispoziție toate cuvintele. Să alegi să taci când întreaga lume țipă, poate deveni un act de rebeliune în sine. Cuvintele conteaza.”
Restricție de vârstă: 12+
Regie: Iulia Grigoriu / Scenografie: Răzvan Bordoș
Distribuția: Denisa Nicolae, Liviu Romanescu
Detalii despre spectacol aici: http://www.masca.ro/teatru/vanner-collective/
Bilete: https://www.mystage.ro/spectacole/lemonslemonslemonslemonslemons–4153?af=41
Criza. Kit de supraviețuire
Duminică, 22 octombrie, ora 19.00 – Sala Teatrului Masca din B-dul Uverturii nr. 14
Duminică, 29 octombrie, ora 19.00 – Sala Teatrului Masca din B-dul Uverturii nr. 14
Semnat de doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați creatori de teatru social din România, Mihaela Michailov și David Schwartz, cel mai nou spectacol de la Masca reprezintă o explorare profundă a amprentei lăsate de criza financiară din 2009-2012 asupra vieților mai multor generații de copii și adolescenți. Scenariul a fost dezvoltat în cadrul atelierelor de documentare și explorare a istoriilor personale și reprezintă un exercițiu de ficționalizare a poveștilor de familie și a experiențelor actorilor și actrițelor din spectacol. „Criza. Kit de supraviețuire” este despre copii care au crescut fără părinții lor, răspândiți peste tot în lume, muncind din greu ca să le asigure un viitor mai bun. Copii care și-au văzut părinții împovărați de credite, trăind cu datorii, într-o Românie adâncită în instabilitate și inechitate.
Detalii despre spectacol aici: http://www.masca.ro/teatru/criza-kit-de-supravietuire/
Bilete: https://www.mystage.ro/spectacole/criza-kit-de-supravietuire-4171?af=41
„La Liber” cu Alex Tocilescu
Joi, 26 octombrie, ora 19.00 – Sala Teatrului Masca din B-dul Uverturii nr. 14
LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu. Tema primei ediții este ,,În orașul ăsta, nimănui nu-i pasă de oameni”; o discuție despre cum politica pune pe primul loc infrastructura, nu oamenii. La dezbatere vor participa Andrada Cilibiu (Centrul FILIA), Irina Zamfirescu (ActiveWatch), Ciprian Ciucu (Primar al Sectorului 6 din București),Nicolae Comănescu (pictor) și Radu Umbreș (antropolog).
Detalii despre eveniment aici: http://www.masca.ro/teatru/la-liber-cu-alex-tocilescu/
Intrarea pe bază de rezervare.
Tot ce-i minunat în lume
Spectacol susținut de Vanner Collective în cadrul proiectului “DESCHIS – microstagiune de spectacole invitate”
Sâmbătă, 28 octombrie, ora 19.00 – Sala Teatrului Masca din B-dul Uverturii
Sunt lucruri care îți înveselesc viața. Sunt lucruri pur și simplu minunate, pentru care merită să trăiești. O listă cu tot ce-i minunat în lume. Un reminder pe viață că bucuria poate fi găsită în lucruri aparent neînsemnate, dar care pot deveni minunate. Depinde din ce perspectivă privești lumea.
Spectacolul spune povestea fetiței care încearcă să își determine mama să vadă lumea prin ochii ei și ajunge să descopere un milion de motive pentru care viața este minunată și merită trăită.
Restricție de vârstă: 12+
Detalii despre spectacol aici: http://www.masca.ro/teatru/vanner-collective/
Bilete: https://www.mystage.ro/spectacole/tot-ce-i-minunat-in-lume-4154?af=41