Există seri la operă care rămân cu tine mult timp după ce cortina cade. Nu neapărat pentru că totul a fost perfect tehnic, ci pentru că ai simțit ceva real venind dinspre scenă. Genul acela de energie pe care o recunoști imediat, chiar dacă nu știi întotdeauna să o explici.
Opera Națională București aduce în martie un motiv solid să-ți faci planuri de seară. Pe 20 și 22 martie, de la ora 18:30, sala va găzdui Madama Butterfly de Puccini, iar numele care m-a făcut să îmi notez datele imediat în calendar este Ștefan Pop.
L-am urmărit pe Ștefan Pop de câțiva ani buni, mai întâi din înregistrări, apoi cu ocazia unor spectacole la care am reușit să ajung. Ce m-a frapat de la bun început nu a fost doar vocea, ci felul în care înțelege un rol. Există tenori care cântă Pinkerton și există tenori care trăiesc Pinkerton. Diferența e uriașă, chiar dacă publicul mai puțin familiarizat cu opera nu o sesizează întotdeauna din primul minut.
Ștefan Pop face parte din categoria artiștilor care și-au construit cariera cu răbdare și cu o disciplină care se vede. Prezența sa la Teatro La Fenice din Veneția nu este o întâmplare și nici un detaliu de biografie de ignorat. La Fenice este una dintre cele mai exigente scene lirice din lume, cu o istorie care intimidează și cu un public care știe exact ce ascultă. Faptul că un tenor român a ajuns să cânte acolo în mod regulat spune ceva despre nivelul real al artistului, dincolo de orice comunicat de presă.
Madama Butterfly rămâne pentru mine una dintre operele cele mai dificil de urmărit emoțional. Știi de la început cum se termină, și totuși speri că de data asta va fi altfel. Puccini a construit o poveste în care durerea crește lent, fără să îți dea răgaz. Rolul lui Pinkerton este complicat tocmai pentru că personajul nu este un erou, dar nici un simplu ticălos de carton. Interpretul trebuie să găsească umanitatea unui om profund imperfect, altfel totul devine plat și neconvingător.
Am văzut producții în care Pinkerton părea un figurant bine îmbrăcat. Am văzut și producții în care tenorul a reușit să facă sala să înțeleagă cum un astfel de om poate exista, poate seduce, poate distruge fără să își dea seama pe deplin de consecințe. Ultima variantă cere mult mai mult decât o voce frumoasă.
București-ul are privilegiul de a-l vedea pe Ștefan Pop pe scena de acasă, ceea ce în sine e o experiență aparte. Există o altă tensiune când un artist român cântă în fața unui public român. Un amestec de mândrie, de așteptări ridicate și de emoție colectivă greu de replicat în altă parte.
Dacă tot vorbim de martie și de seri care merită trăite, aș zice că 20 sau 22 sunt date pe care ar fi păcat să le ratezi dacă ai cel mai mic interes pentru muzică serioasă. Nu trebuie să fii meloman înrăit. Trebuie doar să fii curios și dispus să lași o poveste să te prindă.
Biletele se găsesc la Opera Națională București,