Multe firme din România descoperă târziu că numele sub care vând nu le aparține. Situația tipică nu implică rea intenție. Cineva înființează o societate, alege o denumire, o rezervă la Registrul Comerțului, tipărește ambalaje, construiește un site și investește câțiva ani în reputația acelui nume. Apoi primește o notificare de la un titular de marcă despre care nu auzise niciodată și află că trebuie să renunțe la denumire, să retragă produsele de pe piață și, uneori, să plătească daune.
Confuzia care duce aici este una singură și se repetă constant: rezervarea denumirii la Registrul Comerțului nu este o protecție a numelui comercial pe piață. Cele două proceduri răspund la întrebări diferite. Registrul Comerțului verifică dacă mai există o societate înregistrată cu aceeași denumire, ca să nu existe două entități juridice identice. Marca, în schimb, stabilește cine are dreptul exclusiv de a folosi un semn pentru anumite produse sau servicii, indiferent de forma juridică a firmei sau de obiectul ei de activitate declarat.
Practic, două firme pot exista simultan cu denumiri aproape identice la Registrul Comerțului, dar numai una poate deține marca. Iar titularul mărcii este cel care decide ce se întâmplă cu cealaltă.
Ce poate deveni marcă și ce nu
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice acoperă o categorie mai largă de semne decât se presupune de obicei. Poate fi înregistrat ca marcă un cuvânt sau o combinație de cuvinte, un logo, o combinație de cuvânt și element figurativ, o formă tridimensională, o culoare sau o combinație de culori, un sunet, chiar și un element de poziție sau de mișcare, în măsura în care poate fi reprezentat clar și permite consumatorului să distingă originea produselor.
Refuzurile, însă, vin în majoritatea cazurilor din două direcții.
Motivele absolute de refuz privesc semnul în sine, fără raportare la drepturile altcuiva. Cel mai frecvent este lipsa caracterului distinctiv. Un semn care doar descrie produsul, categoria lui, calitatea sau proveniența nu poate fi monopolizat de un singur comerciant. O brutărie nu poate înregistra „Pâine Proaspătă” pentru pâine, fiindcă expresia trebuie să rămână la dispoziția tuturor brutăriilor. Intră aici și semnele devenite uzuale în limbajul comercial, cele care ar induce publicul în eroare privind natura sau originea produsului, precum și emblemele de stat sau simbolurile oficiale protejate.
Motivele relative de refuz privesc conflictul cu drepturi anterioare. O marcă identică sau similară, înregistrată înaintea ta pentru produse identice sau similare, blochează cererea. Aici apare cea mai mare parte a problemelor reale, fiindcă analiza nu se reduce la o comparație literală de cuvinte. Se evaluează similaritatea vizuală, fonetică și conceptuală a semnelor, împreună cu proximitatea produselor și serviciilor, pentru a stabili dacă publicul ar putea confunda cele două origini comerciale sau le-ar putea asocia.
Verificarea prealabilă, pasul pe care aproape nimeni nu îl face corect
Înainte de a depune, are sens să știi ce există deja. Bazele de date publice sunt gratuite și accesibile oricui. Registrul mărcilor al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci acoperă mărcile naționale, iar TMview, platforma comună a oficiilor europene, permite căutări simultane în registrele naționale, în cel al Uniunii Europene și în cel internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale.
Limita acestor căutări nu este tehnică, ci de interpretare. O căutare pe cuvântul exact returnează, de regulă, un rezultat liniștitor: nimic identic. Riscul real nu stă niciodată în identitate, ci în similaritate. O marcă anterioară care diferă printr-o literă, care sună aproape la fel în română, care traduce același concept sau care e înregistrată într-o clasă pe care nu ai luat-o în calcul poate opri înregistrarea la fel de eficient ca o copie perfectă. Interpretarea rezultatelor este partea care contează, nu interogarea bazei de date.
Clasificarea produselor și serviciilor
Marca nu se înregistrează în abstract, ci pentru produse și servicii determinate, grupate conform Clasificării de la Nisa, sistemul internațional cu treizeci și patru de clase de produse și unsprezece de servicii. Alegerea claselor definește granițele dreptului tău, deci merită tratată ca o decizie strategică, nu ca o formalitate administrativă.
Greșelile se fac în ambele direcții. O listă prea îngustă lasă descoperite exact activitățile spre care firma se va extinde în doi sau trei ani, iar lista nu se poate completa ulterior. Extinderea cere o cerere nouă, cu dată de depozit nouă, adică fără prioritatea câștigată inițial. O listă prea largă costă mai mult, crește probabilitatea de a intra în conflict cu mărci anterioare din clase care nu te interesau de fapt și expune marca la o acțiune de decădere parțială pentru clasele în care nu o folosești niciodată.
Cum se desfășoară procedura la OSIM
Etapele sunt reglementate și previzibile, chiar dacă duratele efective variază.
- Depunerea și data de depozit. Cererea se depune electronic sau la sediul OSIM. Data de depozit este reperul care stabilește prioritatea față de cererile ulterioare, motiv pentru care ordinea în care se depune contează mai mult decât pare.
- Publicarea cererii. Cererea cu dată de depozit se publică în format electronic în cel mult șapte zile de la depunere, ceea ce o face vizibilă terților.
- Termenul de opoziție. De la publicare curge un termen de două luni în care orice persoană interesată poate formula opoziție, invocând drepturi anterioare.
- Examinarea de fond. OSIM verifică motivele absolute de refuz și, dacă s-au formulat opoziții, ține cont de soluționarea acestora. Dacă apar obiecții, solicitantul primește un termen pentru a-și prezenta punctul de vedere, iar calitatea acestui răspuns decide adesea soarta cererii.
- Decizia și eliberarea certificatului. Decizia se comunică solicitantului, marca admisă se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, iar certificatul de înregistrare se eliberează după plata taxelor de publicare și eliberare.
Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare pot fi contestate la oficiu în termen de treizeci de zile de la comunicare, iar hotărârea comisiei de contestații poate fi atacată ulterior la Tribunalul București. Un refuz nu este, prin urmare, definitiv, dar recuperarea situației costă mai mult decât ar fi costat o pregătire corectă a cererii.
Ce se întâmplă după înregistrare
Înregistrarea produce efecte de la data depozitului și conferă protecție pentru zece ani, cu posibilitatea de reînnoire pe perioade succesive de aceeași durată, practic nelimitat. Marca este singurul drept de proprietate industrială care poate fi menținut indefinit, avantaj pe care brevetul de invenție nu îl are.
Există însă o obligație corelativă, ignorată des. Marca trebuie folosită efectiv pe piață pentru produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată. Dacă nu este folosită o perioadă neîntreruptă de cinci ani, fără motive justificate, orice persoană interesată poate cere decăderea titularului din drepturi. O marcă depusă doar defensiv, ca să blocheze concurența, și lăsată nefolosită este un activ mai fragil decât pare.
Tot la fel de important, protecția este teritorială. O marcă națională acoperă România și nimic mai mult. Pentru piața europeană există marca Uniunii Europene, administrată de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, cu efect unitar în toate statele membre. Pentru piețele din afara Uniunii există sistemul Madrid, prin care o singură cerere internațională poate desemna zeci de state. Firmele care exportă sau vând online în afara țării descoperă uneori că numele lor era deja înregistrat de altcineva pe piața de destinație, iar în acel moment opțiunile se reduc drastic.
Când are rost un consilier și când nu
Un solicitant cu domiciliul sau sediul în România poate depune cererea singur. Legea nu impune reprezentarea, iar pentru o marcă verbală simplă, într-o singură clasă, într-un domeniu fără aglomerație de mărci anterioare, procedura este accesibilă cuiva atent la detalii.
Diferența nu apare la depunere, ci la ceea ce urmează. Interpretarea unei căutări de similaritate, construirea listei de produse și servicii în raport cu planurile reale de dezvoltare, redactarea răspunsului la o obiecție a examinatorului sau apărarea într-o procedură de opoziție sunt operațiuni juridice cu termene fixe care nu se prelungesc. O cerere respinsă nu se corectează retroactiv, iar taxele achitate nu se restituie. Pentru mărci complexe, portofolii cu mai multe semne, extinderi internaționale sau situații în care există deja un conflict, verificarea unui specialist costă semnificativ mai puțin decât consecințele unei erori. În aceste cazuri, discuția cu o agenție de proprietate industrială înainte de depunere schimbă adesea complet strategia inițială, de la numărul de clase până la decizia de a modifica semnul ales.
Rămâne un singur principiu de care merită să ții minte: în materie de mărci, prioritatea se stabilește după dată, nu după merit sau vechime pe piață. Cine depune primul are dreptul, chiar dacă celălalt folosea numele de mai mult timp. Investiția într-o denumire fără marca depusă este o investiție într-un activ pe care, formal, nu îl deții.
Articol semnat de Nicoleta Pescărașu, consilier în proprietate industrială atestat, înregistrat în Registrul Național al Consilierilor în Proprietate Industrială sub nr. 2008-1570, specializat în mărci. Materialul are caracter informativ general și nu constituie consultanță juridică pentru o situație concretă.