Am ajuns la Turabo Cafe, pe Decebal, inainte de a deschide bine ochii. Se anunta o zi dintr-alea cu pornire grea, si in loc sa zac in pat, prefer sa gasesc trucuri ca sa ma urnesc. Turabo Cafe e la vreo 500m de patul meu, si-am gasit energia de a ma tari pana acolo fara masina. Orasul era gol si linistit, iar pe la jumatatea strazii o patrula rutiera oprea tot ce-i iesea in cale. Am zambit amintindu-mi de weekend-urile ceausiste, in care puteai circula in functie de numarul par, sau impar. Ar fi interesant ca, macar o duminica pe luna, niciunui sofer sa nu i se permita a rasuci cheia in contact. In ziua aia, inclusiv vecinul meu cu dacie ar fi nevoit sa renunte la a o mai tura/repara in fatza blocului. What a dream… 🙂
Vorbind de dream, ca tot nu ma trezisem, cappucino „my dream” de la Turabo Cafe (marca Illy) e ceva ce merita incercat. Nici fata de-o dragalasenie iesita din comun, de pe terasa, nu-i de lepadat (in starile astea de reverie uit mereu ca sunt straight). 🙂 Si-apoi… se combina perfect cu un tiramisu cu fructe de padure, atat cappuccino, cat si fata. Foarte amabila si zambitoare, cum ar spune englezul „she made my day”.
Am lenevit vreo ora pe terasa Turabo Cafe, cu un Green Apple de final si cu visurile neperturbate de nimic. 43 de lei tot „deranjul” asta face mult mai putin decat zambetul fetei – femei.
*P.S. Ma intreb dac-o fi fost aievea, pentru ca despre acest Turabo Cafe de pe Bd. Decebal nici macar www.turabo-cafe.ro n-a auzit. 🙂