Cand am ajuns ieri in dreptul restaurantului Zet, cred ca aratam ca un caine prigonit a carui singura dorinta e un loc umbrit si un vas cu apa. Daca stiti zona, veti fi de acord cu mine ca are un aspect linistit si ingrijit, iar restaurantul Zet, ascuns dupa peretele de lemn ce imprejmuieste terasa, poate fi o alternativa la nebunia de pe bulevardele adiacente.
Nu stiu ce se petrecea inauntru, insa muzica se auzea tare, asa ca m-am asezat afara, la una dintre cele cinci mese dispuse pe trotuar. Promptitudinea ospatarului iesit imediat cu un meniu, mi-a confirmat banuiala ca, din interior, prin geamurile fumurii, poti privi afara ca la televizor, desi nu eram deloc in dispozitia de a fi privita. Oricum printre restaurant si mese circula pietonii, asa ca terasa e un exercitiu bun de socializare. Am intrebat de un fresh si mi s-a oferit o limonada pe care o suspectez ca n-ar fi fost facuta cu zeama de lamaie, intrucat la prima inghititura m-a luat durerea de stomac.
M-am uitat repede prin meniu dupa un pansament gastric si-am convenit la niste broccoli parmegiano cu paine prajita, alaturi de o salata (credeam eu) de rosii cu feta. Asta intrucat nu aveau vinete. „Rosii cu feta” se traduce la restaurantul Zet printr-o singura rosie cu un motz de pasta de branza si marar. Buna si-aia. Painea e toast si mi-a adus-o (prajita) cu vreo 10 minute inainte de mancare, cat sa aiba timp sa se intepeneasca bine. Cappuccino mi s-a parut oribil.
Specificul restaurantului Zet e cat se poate de romanesc, prin urmare, daca mergeti acolo pentru mici, ciorba de burta si ceafa de porc la gratar, prestatia bucatarului probabil vi se va parea impresionanta. Sincera sa fiu, nu mi s-a parut rea mancarea, cred ca se poate manca bine la Zet. Secretul e sa nu emiti mari pretentii. Preturile sunt moderate. Pe terasa se asculta exclusiv ProFM. Ospatarul e amabil si-atat. 🙂
Restaurant Zet
Adresa: Str. Vatra Luminoasa, nr. 97
Telefon: +40 021 250 93 10
www.restaurantzet.ro