Spectacolul „Raoul” de James Thiérrée va putea fi vizionat pe scena Teatrului National Bucuresti pe 29, 30 aprilie si 1 mai. „Raoul” este cea mai recenta creatie a artistului, care a triumfat pe scene prestigioase ale lumii, ca Brooklyn Academy of Music din New York sau Barbican din Londra. Inspirat din lumea circului, spectacolul imbina muzica de camera cu iluzionismul, dansul, pantomima si teatrul, avand drept cadru o lume onirica ale carei franghii le tine un singur om, confruntat cu propria nebunie.
„Raoul” de James Thiérrée nu este o poveste simpla, ci o „explozie suprarealista de confetti”. Pe scena, un rege decazut, misterios si singuratic, traieste intr-un turn construit de el insusi pentru a scapa de demonii lumii. Singur in mijlocul unui decor complex in metamorfoza perpetua, care pune in miscare toate masinariile teatrale, James Thiérrée creeaza o lume onirica si fermecata. Veti intalni animale de poveste, precum un peste urias, un carabus metalic si o meduza muribunda. Cu fiecare, Raoul are relatii de familiaritate sau autoritate, dupa caz.
James Thierrée este un renumit actor, regizor, dansator si acrobat. A crescut in inima spectacolelor de circ, dar a urmat apoi cursuri de actorie in cadrul unor institutii prestigioase ca Piccolo Teatro din Milano, Harvard Theatre School, Conservatoire national supérieur d’art dramatique de la Paris si Acting International.
Spectacolul „Raoul” de James Thierrée este adus la București de Ambasada Frantei in Romania si Institutul Francez din Bucuresti.
Biletele la spectacol se vand la 4 categorii de preț: 33/ 55/ 88 si 140 lei. Biletele sunt puse in vanzare in magazinele Orange, in reteaua Eventim si la Teatrul National Bucuresti.
Data: 29, 30 aprilie si 1 mai, ora 20.00
Raoul, de James Thiérrée
Teatrul National Bucuresti