În urmă cu 40 de ani, tragi-comedia “Pluralul Englezesc”, de Alan Ayckbourn, se juca pe Broadway cu un succes fulminant. Cu un mesaj la fel de relevant astăzi, ca şi atunci, “Pluralul Englezesc” se joaca luni, 25 februarie, ora 19.30, pe scena Teatrului Nottara, cu o distribuţie de excepţie, care dezvăluie întregul potenţial umoristic al piesei. Nu rataţi întâlnirea cu Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Constantin Cotimanis, Victoria Cociaş, Armand Calotă şi Delia Nartea, care sub bagheta regizorală a lui Toma Enache creează roluri memorabile: Trei Ajunuri de Crăciun, trei petreceri diferite, găzduite pe rând în bucătăriile a trei cupluri din trei clase sociale diferite. Acţiunea are loc metaforic în bucătăriile cuplurilor, determinând publicul să se identifice cu personajele. În camera neformală, oamenii işi lasă garda jos şi acţionează fără să se ascundă.
Ceea ce face “Pluralul Englezesc” nu doar una dintre cele mai bune piese a lui Ayckbourn, dar de asemenea, una dintre cele mai bune comedii contemporane din lume, este umorul său briliant, înrădăcinat într-o nemiloasă prezentare de slăbiciuni de caracter, cât şi jocul contrastant de lumini şi umbre al stărilor sufleteşti.
Urmărind soarta a trei cupluri profund incompatibile, de-a lungul a trei Crăciunuri consecutive, Ayckbourn atinge teme atemporale: inversarea rolurilor, ascensiunea şi decăderea socială, negarea orbitoare, atingând problema alcoolismului şi a depresiei. Geniul lui Ayckbourn, care este la ora actuală cel mai jucat dramaturg după Shakespeare, constă în umorul irezistibil cu care prezintă temele atât de amare ale societăţii. Drama pe care o trăiesc personajele din “Pluralul englezesc” nu devastează publicul, ci îi creează un şoc al propriei recunoaşteri, corectând viciul printr-o manieră constructivă.
“Am vrut să scriu despre faptul că n-ar trebui să luăm totul de-a gata. Că norocul se poate schimba rapid, că un parvenit cu o ambiţie feroce, care se fereşte de orice fel de implicare emoţională, reuşeşte de obicei mai bine decât ceilalţi, care sunt traşi în jos de încărcătura emoţională. Las publicul să judece singur care e de preferat”, şi-a îndemnat dramaturgul publicul.
Luni, 25 februarie, pe scena Teatrului Nottara, de la ora 19.30, sunteţi invitaţi să gustaţi o comedie vie, intensă, dar şi să faceţi o radiografie crudă a societăţii.
În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona la preţul de 60 sau 70 de lei. Biletele se găsesc la casa de bilete a Teatrului Nottara şi online pe vandbilete.ro si bilete.ro.