Acest concert „Plinul si golul” este al treilea din „Microstagiunea de muzica contemporana Archaeus” gazduita de Sala mica a Ateneului. Primul concert – „Panoramic XXI” a avut loc in octombrie. Al doilea – „Heterofonia” portret Stefan Niculescu a avut loc in decembrie. Cel de al patrulea – „Azimut” este programat pe 12 aprilie si va aduce pe scena lucrari de Adrian Iorgulescu, Doina Rotaru, Adrian Pop, Liviu Danceanu, Calin Ioachimescu, Carmen Carneci.
„Plinul si golul” – portret componistic Octavian Nemescu dedicat apropiatei aniversari a varstei de optzeci de ani intr-un concert realizat de ansamblul Archaeus la Sala mica a Ateneului sambata 22 februarie va propune patru piese a caror alaturare tinteste reliefarea diversitatii , patru meditatii, patru moduri in care sunetul se impleteste cu tacerea potentindu-se reciproc, patru aventuri in lumea unei muzici a carei magie estetica se implineste in lumina simbolurilor.
Prima piesa din program este „Alfa Omega” marcata de prezenta intermitenta a uneia dintre cele mai concise sobre si expresive muzici electronice.
Titlul celei de a doua piese „Regele va muri” nu are nicio legatura cu regalitatea ca realitate istorica Aici „Regele” este simbolul omului aflat la apogeul dezvoltarii fizice si mentale iar piesa devine mai intai o poveste a destructurarii apoi una a esentei care rezista ravagiilor timpului. Mica si exuberanta melodie cantata la inceput de protagonist se deformeaza, treneaza, devine eliptica, redusa la elementele de contur caracteristice. Dupa iesirea solistului si cufundarea scenei in intuneric musica de pe banda continua iar ramasitele melodiei se topesc pana cand ramin doar citeva pete sonore luminoase sugerand mai degraba purificarea, purgatoriul decat pierderea, aneantizarea. Lucrarea este o „opera deschisa”: instrumental solist ar putea fi altul, tema pe care o canta ar putea fi alta, una compusa ori un citat – caz in care banda ar fi si ea diferita. Neschimbat este doar procesul de erodare odata cu trecerea timpului si „salvarea” finala. Conceptul piesei a fost creat in 1968 dar alegerea temei si realizarea benzii au fost definitivate in 2005 cand a avut loc si prima auditie.
A treia piesa „Clipe” (Spectacle pour un instant/uneinstance) este o suita de momente sonore foarte scurte. Tensiunea creste cu aceste explozii sonore care reverbereaza pina la extinctie in tacerea parca si mai adanca.
Ultima piesa „Finalis Septima” porneste de la ipostazierea unui element al discursului si anume sfarsitul. Piesa este un paradox asumat o inlantuire de sapte finaluri. Arhitectura tensiunilor si inspiratia timbrala fac din aceasta muzica una foarte indragita.