Anul acesta prezentările de modă de la Paris, Milano sau New York ne-au adus în atenţie câteva tendinţe principale în materie de culoare. Deşi culoarea anului este albastru clasic, există şi alte culori pe care trebuie să le avem în vedere pentru a obţine combinaţii vestimentare electrizante.
Ce culori purtăm anul acesta
Roşu scarlet este una din culorile ideale pentru femeile care îşi doresc să fie tot timpul în centrul atenţiei. Este o culoare statement pe care trebuie neapărat să o ai în garderobă. Chiar dacă nu eşti genul de persoană care să poarte haine în nuanţe vibrante, nişte accesorii de un roşu aprins te pot ajuta să scoţi din anonimat chiar şi cea mai banală ţinută.
Alături de albastru clasic, avem şi tonurile estompate de albastru denim, asemenea blugilor pe care continuăm să îi purtăm de decenii. De la rochii cocktail, până la rochii din mătase, cămăşi, sacouri sau fuste, această nuanţă versatilă, reuşeşte foarte bine să se incadreaze atât în ţinute de zi, cât şi în cele mai glam outfituri.
Odată cu venirea primăvării, parcă ne tentează tot mai mult să purtăm ţinute colorate. Tonurile de fistic sau cele turcoaz sunt perfecte pentru acest sezon. Închipuie-ţi cum ar fi să asortezi o fustă din piele cu o bluză turcoaz din mătase şi nişte stiletto. Cu siguranţă vei reuşi să atragi o mulțime de priviri admirative cu o asemenea ţinută.
Nuanţele calde de corai şi tonurile delicate de roz continua să rămână pe poziţii. Sunt culori extrem de delicate şi feminine, ceea ce le face perfecte pentru orice sezon. Aceste nuanţe au făcut furori la săptămână modei din Berlin, unde pe podium am putut admira o mulţime ținute extravagante, dar și rochii mulate, cunoscute în germană ca figurbetonte kleider, în nuanţe de roz şi piersică, purtate în cele mai surprinzătoare combinaţii.
Galbenul poate reprezenta un accent de culoare extrem de interesant în orice ţinută. Poate transforma complet un look monoton într-unul extravagant. Anul acesta se pune accentul pe galben şofran, o nuanţă foarte puternică, perfectă pentru zilele calde ale primăverii. Colecţiile Sally Lapointe şi Pyer Moss au reuşit să aducă factorul WOW în creaţiile lor prin punerea acentului pe această nuanţă solară.
Albul este nelipsit din prezentările de modă! Tonurile estompate de alb, crem, alb champignon, ivory –vor reuşi de fiecare dată să echilibreze orice look. Asta înseamnă că nici anul acesta nu trebuie să duci lipsa în garderobă de piese vestimentare albe.
Acum că știi ce se poartă anul acesta, care crezi că este culoarea care te reprezintă?
Sursa imagine: https://unsplash.com/photos/LI_8-X9cei0