Ca in fiecare an, bucurestenii sunt invitati la Teatrul Masca pentru a continua traditia vopsitului oualor de Paste in Joia Mare, pe 1 aprilie.

In cadrul acestui atelier de Paste, copii, parinti si bunici impreuna cu actorii Teatrului Masca vor incondeia oua naturale si de lemn puse la dispozitie de organizatori.
„Este important pentru fiecare dintre noi sa ne reamintim de traditii si obiceiuri care ne definesc identitatea spirituala si culturala. Pentru copii, vopsitul oualor de Paste este in prilej de bucurie si o sansa de a intelege alaturi de parinti semnificatia religioasa a acestui moment”, declara Mihai Malaimare, Directorul Teatrului Masca.
Prin joaca lor de a acoperi ouale in culori, copiii si adultii vor descoperi simbolistica bogata a acestei perioade dar si placerea de a fi impreuna cu cei care gandesc si simt la fel.
Data: 1 aprilie, 17.00
Atelier de Paste – Oua incondeiate
Teatrul Masca
Bd. Uverturii, nr. 70-72