Prima victimă este împinsă în gol. A doua primește o supradoză fatală. A treia încasează un glonț în inimă. Trei morți, dar încă nu s-a terminat. Aceștia sunt oameni care merită să moară, oameni care stau în cale. Iar când se va termina, nu va mai rămâne nimeni…
În umbrele trecutului labirintic al familiei Cahill există ascuns un secret șocant – un secret ce va fi satisfăcut doar de sânge. Iar Cissy trebuie să descopere adevărul letal înainte de a fi prea târziu…
APROAPE MOARTĂ
Autor: Lisa Jackson
A doua carte din trilogie (Daca ar fi stiut…)
ISBN: 978-973-728-823-3
Nr. pagini: 384
Format: 13X20
Al doilea volum din trilogia Familia Cahill
JACKSON DOVEDEȘTE O MĂIESTRIE ÎN ARTA THRILLERULUI CARE-I VA ÎNCÂNTA PE PASIONAȚII GENULUI.
– KIRKUS REVIEWS
ROMANUL EI CEL MAI RECENT ÎI POARTĂ PE CITITORI ÎNTR-O INTRIGĂ PLINĂ DE PERICOLE ȘI RĂSTURNĂRI ȘOCANTE DE SITUAȚIE.
– RT BOOK REVIEWS
„Privind acum în noapte, Eugenia se simți brusc cuprinsă de frig. Își văzu propria reflexie, imaginea spectrală a unei femei micuțe luminată din spate de razele blânde ale lampadarelor vechi, și rămase surprinsă cât de bătrână părea. Avea ochii ca de bufniță, măriți în spatele lentilelor ochelarilor ce o ajutaseră după operația de cataractă la care fusese supusă cu ani în urmă. Părul cândva roșu ca focul era și acum atent coafat, dar avea o culoare mai apropiată de cea a caiselor. Părea mai scundă cu cinci centimetri, astfel că acum avea abia 1,50 m. Deși lipsită de riduri, fața începuse să i se lase și detesta asta. Detesta că îmbătrânea. Detesta că depășise perioada de vârf a vieții. Se gândise să‑și „aranjeze” ochii ori să-și „întindă” fața, ba chiar se gândise la Botox și totuși… de ce s-o facă?
Din vanitate?
După toate prin câte trecuse, părea frivol.
Trecuse de optzeci de ani. Și ce dacă? Știa prea bine că nu mai era tânără, genunchii bolnavi de artrită puteau depune mărturie în privința asta, totuși nu era încă pregătită nici pentru o viață asistată la domiciliu, nici pentru un cămin de bătrâni. Nu încă.
Scââârț!
Fusese oare sunetul unei uși care se deschidea?
Bătăile inimii i se accelerară.
Acel ultim sunet nu fusese produsul imaginației ei.
— Cissy? strigă din nou și se uită la Coco. Aceasta abia ridicase căpșorul auzind zgomotul, pe jumătate adormită, dar care nu lătrase a avertisment. Tu ești, scumpo?
Cine altcineva putea să fie?
Eugenia era de obicei singură în nopțile de duminică și luni: „însoțitoarea” ei, Deborah, obișnuia să plece din oraș la sora ei; camerista pleca la ora 17:00, iar bucătăreasa Elsa avea două zile libere. Lars termina programul în fiecare după-amiază la ora 18:00, cu excepția cazurilor când Eugenia îi solicita serviciile, iar de obicei pe ea n-o deranja să fie singură, să se bucure de liniște și tihnă. Dar în seara asta…
Folosindu-se de baston, ieși în coridorul ce separa salonul de dormitorul ei.
— Cissy? strigă spre scară.
Se simțea ca o proastă. Oare devenise paranoică odată cu înaintarea în vârstă?
Însă un fior glacial de îndoială îi trecu pe șira spinării, convingând‑o că nu era cazul de așa ceva și, cu toate că centrala bâzâia încet, simți în mădulare răceala nopții, ca adâncul apelor Golfului. Ajunse la balustradă, se prinse de lemnul ei de trandafir lustruit și privi în jos, spre parter. În lumina slabă a serii văzu lespezile de marmură lustruite ale pardoselii din hol, masa cu incrustații stil Ludovic al XVI‑lea, ca și ficușii și arborii de jad amplasați lângă ușa de la intrare cu geamuri.
Așa cum fuseseră mereu.”
“…Într-o secundă, fu ridicată peste balustradă și împinsă în spațiul deschis în care atârna candelabrul din cristal. Strigând, bătând zadarnic din brațe, auzindu-și cățelul mârâind, căzu în gol.”