Pentru a sti care este cea mai buna varianta pentru noi, in primul rand trebuie sa stim definitia fiecarui tip de centrala si diferentele dintre ele.
Centrala termica pe gaz
Centralele termice pe gaz sunt binecunoscutele centrale de apartament. Sunt alimentate cu energie electrica, iar principalul combustibil necesar functionarii este gazul. Aceste centrale termice sunt cele mai ieftine ca pret de achizitie, cel mai usor de intretinut si cel mai economice pe termen lung. Exista o gama variata de centrale termice pe gaz, printre care se remarca o serie de producator: Ariston, Bosch, Viessman, Vaillant, Motan si fiecare vine cu functionalitati, clase energetice si specificatii diferite si in general cu cat sunt mai bune, cu atat sunt mai scumpe.
Centralele pe gaz sunt de 2 feluri: Centrale Conventionale si Centrale in Condensare. Noua generatie de centrale sunt cele in condensare, avand un sistem de recirculare al gazelor evacuate astfel incat centralele au un randament mai bun si elimina noxe mai putine.
Centrala pe lemne
Dupa cum si numele spune, aceasta are combustibilul de baza lemnul. Astfel de centrale sunt destul de scumpe ca si pret de achizitie si necesita o camera speciala fiindca toata instalatia ocupa destul de mult spatiu. O centrala pe lemne va presupune multa munca fizica atat in timpul verii(taiat, crapat lemne, pus la uscat), cat si pe timpul iernii, cand efectiv trebuie sa punem lemne pe foc de cateva ori pe zi. Pentru a alege cea mai buna centrala pe lemne adaptata nevoilor noastre trebuie sa luam in considerare mai multe aspecte, precum suprafata de incalzit, tipul centralei, puterea nominala, capacitatea boilerului, etc.
Centrala termica pe peleti
Combustibilul de baza sunt peletii. Peletii sunt un mix de rumegus presat si pot fi de mai multe feluri: peleti din rumegus de lemn, din paie, din coaja de seminte de floarea soarelui etc. O centrala pe peleti este scumpa ca pret de achizitie si destul de costisitoare pe timpul folosirii. Peletii reprezentand cea mai scumpa forma de incalzire in momentul de fata, insa o centrala pe peleti ne ofera un confort mai mare decat o centrala pe lemne. Aici ma refer la faptul ca o centrala pe peleti nu necesita atata ingrijire si munca fizica precum o centrala pe lemne. Noi putem umple cuva de peleti si setam centrala pe automat iar vizita la camera tehnica se rareste considerabil fata de vizita la o centrala pe lemne. Problema o reprezinta costurile ridicate pentru instalare si functionare, dar si faptul ca peletii se gasesc destul de greu in plin sezon.
Important! Exista si centrale mixte, care pot folosi ca si combustibil atat lemnul, cat si peletii sau carbunii. Acestea sunt putin mai scumpe, dar pe termen lung se merita investitia.
Daca aveti deja o centrala pe lemne si vreti sa faceti tranzitia la una pe peleti, nu trebuie neaparat schimbata centrala cu totul. Exista arzatoare de peleti care se conecteaza la actuala centrala astfel incat investitia sa fie minima.
Care tip de centrala ni se potriveste cel mai bine?
Daca stam la bloc sau la casa si avem acces la reteaua de gaze naturale, atunci centrala pe gaz este cea mai buna varianta.
Daca locuim la casa intr-o zona de munte/padure si lemnul se gaseste la pret accesibil, atunci centrala pe lemne este alegerea potrivita. Asta numai daca nu ne putem racorda la reteaua de gaz.
Daca locuim la casa intr-o zona fara acces la gaz, iar situatia finaciara ne permite sa suportam costurile ridicate ale unei centrale pe peleti, atunci aceasta varianta cu peleti poate fi mai buna decat centrala pe lemne.
Acestea fiind spuse, nevoile fiecaruia dintre noi, cat si situatia financiara, difera. Unora li se potriveste mai bine o centrala pe lemne decat una pe gaz sau peleti, altora invers. Pentru mai multe informatii despre centrale termice, sisteme de incalzire sau pareri cu privire la o gama larga de produse puteti accesa site-ul 2pareri.ro