Timp de 20 zile, in perioada 4-23 decembrie 2009 foaierul de la etajul I al Salii Palatului va gazdui un eveniment de poveste: Festivalul darurilor de Craciun – targ de cadouri alese.

Intr-un cadru feeric, amenajat in spiritul festiv al Sarbatorilor de Iarna, artistii plastici isi vor prezenta creatiile, fiecare impresionand printr-o poveste unica. Veti putea alege cadouri de craciun dintre figurine decorative de basm, ornamente si aranjamente specifice perioadei de Sarbatori. Totul intr-o atmosfera inmiresmata de turta dulce, cozonacii pufosi si alte dulciuri ispititoare.
Pentru cei mici parintii vor gasi jucarii, jocuri si carti cu povesti, iar pe doamne le asteapta cele mai frumoase bijuterii unicat prezentate de creatori, dar si cosmetice bio. Si asa cum ne-am obisnuit in aceasta perioada nu vor lipsi colindele si muzica de sarbatoare.
Perioada de desfasurare: 4 – 23 decembrie 2009
Program de vizitare: 10.00 – 22.00
Intrare libera