Cea de-a doua editie a Festivalului International de Film pentru Copii si Adolescenti, KINODISEEA 2010, va avea loc intre 24 si 30 septembrie 2010.
Festivalul de film va fi deschis cu „Micul Nicolas”, cel mai de succes film francez pentru copii al momentului. Incepand cu aceasta editie, Kinodiseea va dedica adolescentilor un segment exclusiv. Programul include productii precum „Sebbe” (regia: Babak Najafi), castigator al Ursului de Argint pentru cel mai bun debut in cadrul Berlinalei 2010; „Bran Nue Dae” (regia: Rachel Perkins), o comedie muzicala cu Geoffrey Rush.
Pe langa proiectiile de film, in cadrul Kinodiseea cei tineri vor putea participa la ateliere de cinema ce includ: actoria, regia de film, efecte speciale, machiaj de film si costume. Workshop-urile vor fi sustinute de profesionisti in domeniu.
Festivalul se va desfasura in mai multe locatii, printre care Muzeul Taranului Roman, Institutul Francez, libraria Carturesti, cinema Gloria si parcul Al. I.Cuza.
Programul complet al Kinodiseea 2010 il puteti gasi aici.
Data: 24-30 septembrie 2010