Opera Nationala Bucuresti va relua spectacolul „Olandezul zburator” (Der Fliegende Hollander) de Richard Wagner, pe 12 februarie 2011.
„Olandezul zburator” s-a jucat pentru prima data in noiembrie 2000, iar realizatorii acestei premiere (Beatrice Rancea, Irina Schrotter, Stelian Olariu) s-au reunit pentru a readuce la viata opera lui Wagner, sub bagheta maestrului dirijor Cristian Mandeal.
„Olandezul zburator” este o opera in trei acte, care prezinta povestea olandezului urmarit de un blestem, care poate fi salvat doar de iubirea adevarata a unei femei care se va jertfi pentru el. La fiecare sapte ani poate reveni pe tarm, dar daca vraja nu este distrusa, fantomaticul olandez este aruncat iarasi in abisul marii. Sansa lui poate fi Senta (fiica lui Daland), de care se indragosteste fulgerator.
In rolul principal il veti vedea pe baritonul Ionut Pascu (unul dintre cei mai valorosi artisti ai operei), iar alaturi de el vor mai interpreta: Mihnea Lamatic, Madeleine Pascu, Cristian Mogosan, Gabriela Dragusin, Lucian Corchis.
Data: 12 februarie, 18.30
Olandezul zburator
Opera Nationala Bucuresti
Bd. Mihail Kogalniceanu, nr. 70-72