In perioada 9-13 iunie, la Romexpo se va desfasura cea de-a V-a editie a Salonului de Carte Bookfest 2010.
Bookfest este una dintre cele mai importante manifestari culturale din Romania, aflata sub patronajul institutional romanesc al Ministerului Culturii si Patrimoniului National.
Peste 200 de expozanti din Romania si din strainatate vor oferi vizitatorilor cele mai valoroase opere literare si artistice la preturi promotionale. Ca in fiecare an, iubitorii de literatura se vor delecta si cu proiectii de film, concerte si expozitii, seria de spectacole deschizandu-se cu un recital spaniol de flamenco pe 9 iunie.
Spania este invitatul de onoare la Bookfest 2010, decizie argumentata de valoarea operelor literare si artistice, de numeroasele traduceri ale autorilor spanioli, clasici si contemporani publicate in Romania, dar si de cele ale autorilor romani publicate in spaniola. In acest scop organizatorii au pregatit mese rotunde cu romancieri, dramaturgi si traducatori spanioli si romani.
Bookfest 2010 este si un prilej foarte bun pentru lansari de carte, iar printre prezentatori se numara: Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu, Ana Blandiana, Neagu Djuvara, Robert Turcescu si Cristian Teodorescu.
Programul complet al targului de carte Bookfest 2010 poate fi consultat pe www.bookfest.ro
Program de vizitare
Miercuri, 9 iunie: 10:00-20:00
Joi, 10 iunie: 10:00-20:00
Vineri, 11 iunie: 10:00-22:00
Sambata, 12 iunie: 10:00-20:00
Duminică, 13 iunie: 10:00-18:00