Pe „Voievodul tiganilor” (Der Zigeunerbaron) il veti cunoaste pe 11 aprilie 2010, pe scena Teatrului National de Opereta „Ion Dacian”, din Bucuresti.
Actiunea se desfasoara intr-un tinut din sudul imperiului austro – ungar in prima jumatate a secolului al XVIII-lea. Reintors la castelul stramosilor sai, dupa un lung exil, Sandor Barinkay isi gaseste proprietatea complet ruinata. Deteriorarea provocata de timp, ploi si vanturi a fost desavarsita prin contributia bogatului porcar Zsupan, vecinul. Ca despagubire pentru tot ceea ce a „imprumutat”, Zsupan ii ofera lui Barinkay mana frumoasei sale fiice, Arsena. Numai curiozitatea il face pe Barinkay sa accepte traditionala „vedere”. Refuzat de capricioasa Arsena inainte ca macar sa isi fi formulat cererea in casatorie, Barinkay se retrage suparat sa-si petreaca noaptea intre zidurile ruinate ale castelului sau.
Destinul, poate, ca recompensa pentru tot ce a patimit, ii scoate in cale pe tanara tiganca Saffi. Fermecat de frumusetea ei, Barinkay se indragosteste pe loc si o cere de nevasta. Casatoria se va face cu acordul intregii comunitati a tiganilor, care-l va aclama pe Barinkay ca voievod al lor. Razboiul vine sa tulbure vietile tuturor. Eroii nostri, raspanditi pe campul de lupta, se vor revedea intr-un fericit final, in care fiecare isi va gasi perechea dorita.
Spectacolul reprezinta o sinteza a viziunii regizorului Razvan Ioan Dinca asupra acestei creatii – „Voievodul tiganilor„, opereta scrisa de Johann Strauss (fiul) in 1885, in acelasi an avand loc si premiera la Viena.
Data:
11 aprilie 2010, 19.00
Voievodul Tiganilor
Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”
B-dul. Nicolae Balcescu, nr. 2

1 comment
Mi-as fi dorit sa particip si eu la aceasta piesa de teatru… poate cu alta ocazie.