Dupa ce urci cu chiu cu vai niste trepte inguste si subrede (incat te miri la tot pasul ca nu te-ai prabusit), treci pe langa sperietoarea de oameni (un manechin hidos si prafuit menit probabil sa-ti taie pofta de mancare) ce se doreste a intruchipa singura atractie turistica promovata in Romania – vampirul, si ajungi (teafar, printr-o minune) intr-un fel de curte interioara cu aspect de terasa.
Pe terasa respectiva forfotesc deopotriva cei 2-3 copii aferenti fiecarei mese si cei 5-6 ospatari din dotarea restaurantului Vlad Dracul. Te opresti in capul scarilor, pe de-o parte sa-ti tragi sufletul, si pe de alta sa calculezi traseul cel mai scurt si mai putin aglomerat pe directia singurei mese libere aflata, evident, in celalalt capat al salii. Daca nu faci asta, risti sa ramai blocat intre un scaun si-un ospatar si nu-ti ramane decat sa canti, precum conationalii nostri, de foame: ” sa ma primeasca, nu am nicio cale, sa ma intorc, nu mai exista drum”.
In orasele astea turistice, puhoiul de lume dintr-un local nu reprezinta niciodata garantia calitatii, ci reflecta distanta dintre localul respectiv si obiectivul de vizitat. Cum restaurantul Vlad Dracul e bine infipt in Cetatea Sighisoarei, o masa libera la orele pranzului e un fel de mana cereasca, de care e bine sa te bucuri, pentru ca alta nu mai vezi. Odata asezat la masa, ai dat de dracu’! 😆 Iti amintesti ca grupul sanitar e la parter, adica trebuie sa o iei de la capat ca sa te speli pe maini, si noroc ca ai servetele umede in geanta. Nu stii daca ti-e atat de foame, intrucat esti fript de sete (drumul lung, caldura mare) si te uiti lung dupa un ospatar, dar ei sa se uite la tine, pace. Cand, intr-un final, iti aduce unul meniul, rostesti sfarsit „va rog, o apa plata”, care apare in vreo 10 minute, adusa de un picol ce nu poate lua comanda, intrucat nu e ospatar. 😆
Meniul e pe baza de ciorbe, ceafa la gratar, mici, carnati si sunca; in general multa grasime, de te ia ficatul numai citind. Simti nevoia de ceva acru, asa ca te gandesti la sarmale, pe care tu le stii ca fiind cu varza acra. Ei bine, in ardeal nu! 😆 In ardeal sarmalele is cu varza dulce, iar in mod special in restaurantul Vlad Dracul ele sunt 3 la numar intr-o portie, si sunt atat de mari incat te gandesti cu teama ca te-ar putea manca ele pe tine. In interior gasesti un pilaf cu sunca. Nu e de ras, chiar nu mi s-a parut amuzant atunci. 🙂 Te astepti la carne tocata cu ceva orez prin ea, si vezi trei cubulete de sunca intr-un pilaf, toate invelite-n varza. In conditiile in care chiar ti-e foame. Iar chestia asta costa 28 lei. S-a naruit buna dispozitie.
Alternative la restaurantul Vlad Dracul, de fapt, singura verificata si satisfacatoare, se afla la vreo ora de mers pe jos, ca atat ma dusese pe mine capul, sa las masina la hotel. 😆 Dupa alte cateva zeci de minute am reusit sa-mi ridic glicemia cu o portie de clatite comestibile. Ospatarul m-a tratat ca pe-o ciudatenie a naturii, nu cred ca putea sa conceapa turist facand nazuri la mancare.
Englezii din preajma comentau galagios si aprobator „the taste of romanian food”, semn ca gusturile se discuta, chiar daca n-ai habar de gust.
Restaurant Vlad Dracul
Adresa: str. Cositorarilor, nr. 5, Sighisoara, jud. Mures
Telefon: 40-0265-771596
0744-518108
2 comments
In Sighisoara se mananca excelent, dar asa e cand esti turist si intri in cel mai „comercial” loc.
Trebuia sa intri in cel mai nasol (pe buna dreptate) restaurant din cetate – ca sa nu mai vorbim de cele din oras.
Vezi, asa e cand nu gasesti recenzii pe net!
🙂