La doi pasi de Piata Armeneasca, cum intri pe str. Arcului, poti vedea o firma luminoasa pe care scrie Restaurant Pleiade, atarnata de o poarta. Daca te uiti in curte din dreptul portii nu pare sa fie niciun restaurant acolo, asa ca mai faci cate doi pasi stanga-dreapta, sa te asiguri ca nu dai buzna peste altcineva. Pana la urma pornesti catinel pe langa zid, pe un culoar dragut decorat cu flori curgatoare, si imediat ce virezi putin la stanga curtea se largeste intr-o terasa.
Terasa restaurantului Pleiade, asezata intre doua case vechi, probabil nationalizate, este umbroasa si incredibil de racoroasa pentru o zi cumplit de torida ca aceea de astazi. O duduie s-a nimerit sa fie pe-acolo si a facut doi pasi spre noi, zambind si urandu-ne bun-venit. Terasa era goala, ospataritele erau doua. Mici de ani, dar cu mult bun simt. Ambele s-au ocupat de noi pe rand sau amandoua deodata; nu stapaneau prea bine nici meseria, nici meniul, cu toate acestea ne-au inspirat bunavointa si bunadispozitie.
In meniul restaurantului Pleiade pare sa se contureze un specific romanesc, usor pigmentat cu tente exotice, de pilda : pui hawaii. Cam obosit dupa calatoria din Hawaii, puiul se alatura bine bucatilor de ananas, mai putin potrivit mi s-a parut sosul cu bulion din abundenta. Nu stiu daca exista o reteta standard pentru „pui hawaii”, dar asta, daca avea si-un cartof, era ghiveci. Interesanta, chiar merituoasa, mi s-a parut pagina de fresh-uri din meniu, cred ca vreo 7-8 sortimente diferite. Laudabila ideea, mai putin reusit gustul – fresh-ul de mar+morcov- nu m-a impresionat deloc (iar asta o spun ca sa nu-l critic). Cappuccino a fost foarte bun, indulcit la alegere cu zahar alb, brun sau cu miere. La fel si carafa cu limonada, buna si rece. Absolut gustoasa mi s-a parut salata de vinete, asta chiar era facuta cu simt de raspundere. Galustile cu prune nu le comentez, ca-mi sunt simpatici. 🙂
Una peste alta, n-a fost rau la restaurant Pleiade. Voi tine cont de faptul ca am putut plati cu card si ca, in timp ce plateam, am aflat un amanunt esential – lansarea oficiala nu a avut inca loc. Prin urmare, micile ezitari le mai sunt inca permise. Si preturile mi s-au parut de bun simt, mai scumpe sunt specialitatile – ale casei si ale bucatarului – care ocupa doua pagini din meniu.
Daca mi-ar fi putut spune si data lansarii, mare bucurie mi-ar fi facut. Dar daca nu, nu. 🙂
Restaurant Pleiade
Adresa: str. Arcului, nr 8
Telefon: 021.210.61.02
0744.378.386
3 comments
Multumesc frumos, v-am raspuns prin e-mail.
Draga Maria,
Ne face placere sa te invitam la lansarea restaurantului Bucatarasul cel dibaci de joi, 28 octombrie, 2010.
Te rog frumos sa imi dai o adresa de email astfel incat sa iti putem trimite o invitatie oficiala!
Va asteptam!
Gelu Jilavu
Ciorbe multe, excelente, portii mari: te saturi cu felul 1!
Tipsuri: Leffe la drought!! si… nu se aude muzica!!!
O singura data am auzit niste Miles Davis f. incet, putea sa fie si de la vecini.