In perioada 30 iunie – 4 iulie, la Constanta si Mamaia se desfasoara cea de-a cincea editie a Festivalului International al Producatorilor de Film Independenti – IPIFF.
Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti (IPIFF) reprezinta cinci zile in care profesionisti, studenti si cinefili se vor bucura de filme, premii, workshop-uri, intalniri cu regizori si producatori si multe evenimente speciale dedicate filmului.
In prima seara, la gala de deschidere IPIFF, veti avea ocazia sa vedeti spectacolul de gala „…Before „The end” After…”, in regia si coregrafia lui Tunde Baczό, sustinut de studenti masteranzi ai UNATC. Reprezentatia este un omagiu adus celei de-a saptea arte, imbinand coregrafie, film si muzica. Seara se va incheia cu prezentarea in premiera oficiala a filmului „Manusi Rosii”, produs si regizat de Radu Gabrea, cu Alexandru Mihaescu, Marcel Iures si Andi Vasluianu. In zilele urmatoare veti putea urmari „Despre alte mame” (Mihai Ionescu), „Tanti”, documentarul „Memoria de piatra” de Vivi Dragan Vasile si multe alte productii romanesti.
IPIFF este un eveniment international anual care urmareste promovarea filmului romanesc, a identitatii si personalitatii producatorului de film. Este singurul festival care prezinta intreaga productie nationala de filme iesite din perioada iulie 2009 – iulie 2010. Totodata, producatorii de film din lume si reprezentanti ai scolilor si caselor de productie europene sunt invitati sa ia parte la competitia oficiala, la concursurile organizate si la trainingul international de productie.
Programul detaliat al festivalului de film poate fi gasit pe site-ul oficial: www.ipiff.ro
Data: 30 iunie – 4 iulie
IPIFF – Festivalul International al Producatorilor de Film Independenti
Constanta, Mamaia