Spectacolul „Hedwig and the Angry Inch” în regia lui Răzvan Mazilu, o producție a Teatrului Stela Popescu, va fi prezentat la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru New Wave, organizat de Teatrul de Vest din Reșița. Evenimentul va avea loc între 16 și 24 iunie 2023.
Spectacolul „Hedwig and the Angry Inch” va avea loc pe 22 iunie, la Teatrul de Vest din Reșița, începând cu ora 19:00. Echipa de creație include pe lângă Răzvan Mazilu și pe Adriana Grand (decor), Carmen Stanciu (traducerea textului), Alex Ștefănescu (traducerea versurilor) și Marian Iancu (lighting designer). În distribuție vor fi Tudor Cucu Dumitrescu în rolul Hedwig și Ana Maria Ivan în rolul Yitzhak. Formația „The Angry Inch” este formată din Johnny Bica (pian), Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară) și Vlad Vedeș (chitară bas).
Răzvan Mazilu a declarat despre spectacol: „Hedwig and the Angry Inch – un nou musical, un nou titlu celebru și îndrăgit, montat în toată lumea, o nouă provocare. O întâlnire minunată, de adevărată echipă, cu colectivul Teatrului Stela Popescu. O descoperire a unui nou actor de musical – Tudor Cucu Dumitrescu. O reconfirmare a unui mare talent – Lucian Ionescu. În rolul Hedwig, amândoi fac creații de referință, adevărate performanțe. O bucurie de spectacol despre iubire, marginali, toleranță, acceptare și renaștere.”
„Hedwig and the Angry Inch” spune povestea unei existențe contorsionate între căutarea succesului pe scenă și găsirea împlinirii într-o existență zbuciumată și nonconformistă. Prin încercările incredibile prin care trece Hedwig și prin modul în care le dezvăluie publicului pe acorduri de rock, spectacolul a dobândit o aură de cult pentru iubitorii de musical. Hedwig nu este un manifest pentru un anumit tip de sexualitate, ci o experiență teatrală cu un mesaj profund uman, care îndeamnă la deschidere și empatie față de suferința pe care o resimte fiecare ființă umană.
“Hedwig and the Angry Inch: spectacol-concert, strigăt disperat de iubire al ființei umane. Luminează umbrele, dă proscrișilor șansa demnității și, răsturnând convenția, ne provoacă să ne privim în oglindă: Hedwig suntem noi. La prima lectură, textul mi-a amintit, in mod neașteptat, de finalul plin de speranță scris de Nina Berberova în romanul său, „Acompaniatoarea”: «Și chiar dacă mi se va spune că o biată musculiță nu are dreptul să aspire la măreția universală, eu tot nu voi înceta să aștept și să-mi zic: nu poți muri, nu te poți odihni, încă mai este o ființă ce se preumblă pe pămînt. Încă mai este ceva ce-ți este datorat și pe care-l vei recăpăta într-o bună zi… dacă Dumnezeu există.» (Răzvan Mazilu)