Home EatOut Dada Restaurant

Dada Restaurant

by Amira Pretorian
659 views

Nefiind asezat intr-o zona prea istet aleasa, Dada restaurant a incercat sa compenseze prin ambient:
– neconventional in interior, cu aceasta ocazie incarcand sa si vanda cate ceva articole de moda feminina
– placut la exterior, prin terasa Dada, frumos aranjata (arbusti, copacei, luminite)

Daca ar fi incercat sa aleaga un personal cat de cat profesionist, ar fi fost si mai bine, iar daca ar fi avut si mancare vegetariana in meniu, ar fi fost chiar dragut.
N-a fost sa fie asa, cand am pasit pe terasa, o duduie imbracata in blugi si tricou s-a uitat scurt pe sub sprancene, a coborat privirea, si a continuat sa debaraseze o masa, de la care tocmai plecasera clientii. Am trecut pe langa ea, la 30 cm, n-a catadicsit sa spuna „buna seara”. I-am spus eu, pe un ton care ii spunea si ca ar fi fost de bun simt sa fi salutat ea clientii, mi-a aruncat o privire pe care nu am chef s-o cantaresc si mi-a raspuns scurt: buna seara! Apoi si-a continuat munca, cu spatele la clientul din mine, probabil in semn de protest. 🙂

In scurt timp a venit ospatarul, un baiat tinerel si bine intentionat (nu mai era decat o masa ocupata, pe toata terasa), dar care s-a balbait la descrierea supei miso din meniu, si n-a stiut daca are preparate fara carne in meniu (a trebuit sa il rasfoiasca in fata mea). Degeaba l-a rasfoit, pentru ca inafara de o salata greceasca nu era chip sa mananci ceva fara carne la restaurant Dada… Pana la urma, l-am rugat sa intrebe bucatarul daca nu poate pregati niste maki rolls vegetariene. S-a putut, 6 bucati mici-mici, in greutate estimata de 100g(toate 6 :lol:, nu bucata), au costat 51 lei. 😉 N-au fost rele, dar erau invelite in alge, nu in foita de aur, cum te-ai astepta din partea unor produse cu pretul asta, vandute pe o terasa asezata pe strada Agricultori, aproape de zona Mihai Bravu.

Cappuccino a fost bun, apa plata impresionanta de-a dreptul. 😆

Baiatul m-a lasat cu farfuria in fata vreo 10 minute dupa ce terminasem, desi s-a fatait de cateva ori pe langa masa. Cand l-am intrebat daca se poate plati cu card, s-a gandit cateva secunde, dupa care si-a amintit: „cum doriti dumneavoatra!”. 😆
Pe nota de plata a restaurantului Dada, inca o surpriza neplacuta: Service not included!
M-a pufnit rasul, gandindu-ma la 51 lei / 100g de orez invelit in alge nori. Asta inseamna ca respectivul baietas n-are salariu fix, el castigand doar din bacsisuri. Unele persoane s-ar indoi de asta, printre care ma numar si eu. Pare mai degraba (inca) un mod de a jecmani clientii.

Dada Restaurant

Matei Voievod 94bis
Agricultori 55
021-252 31 59
www.dada.ro

You may also like

Lasă un răspuns