Daca v-ati intrebat vreodata de ce Bubbles  Cofre e gol, explicatii ar fi mai multe. Catorva dintre ele le-am dat eu de cap in seara asta, la un final de plimbare in urma careia am decis sa imi odihnesc oasele intr-un chaise longue confortabil, ca macar de atata lucru ai parte pe bd. Decebal.

Prima cred ca ar fi ca sa nu se dezica, pentru ca rareori o afacere care porneste prost se mai drege, daca nu e schimbat conceptul din radacina. Iar radacina s-a depreciat chiar, putin, daca ne referim la ospatarii cei noi din vechea locatie, acum redenumita. Managerul insa m-a invitat, si eu m-am dus. Poate trebuia sa ma duc atunci, ca or fi avut vreo 2-3 luni de glorie. Sau or fi vandut intre timp, cine mai stie…

La 21.45, bucataria de la Bubbles Cofre era inchisa, meniul fiind dealtfel foarte imbietor cu de toate, salate, bruschette, prajituri… tot ce-i mai prost de ingurgitat la ceas de seara. Dupa o zi in care (iar) am uitat sa mananc, asa imi veneau de bine niste bruschette cu spanac si mozarella (n-am mai mancat pana acum, dar sunt bune sigur), incat a trebuit sa ma multumesc cu singura prajitura disponibila, ca la prajituri nu se-nchisese. Un tortulet, dealtfel, foarte bun, cu ciocolata, mere si scortisoara, servit langa o cupa de inghetata. Infiorator de calorios, dar asta este, iei ce-apuci cand ti-e foame.

Nu la capitolul asta pacatuieste insa Bubbles Cofre.  Au probleme majore cu personalul, complet dezinteresat de soarta celor doua mese de pe terasa, si mult mai prins de discutii intre ei. Bine… cand e atat de gol, ti se face lehamite, si totul se misca lent, inteleg si eu mecanismul. Dar nici nu vor castiga mai multi clienti, in felul asta.

Plus ca am ascultat house tot timpul. Vreo 3 ore de house. In surdina, ce-i drept, dar boxele sunt asezate strategic, sa “imbrace” in sunet cam fiecare masa de pe terasa. Cafeaua e ok, nu e buna, e baubila. M-am intalnit cu mult mai bune.

Una peste alta, cu indulgenta, 7. Daca stiti locul, ziceti si voi. Poate o sa mai merg o data pentru bruschettele alea. Le-am pus in poza, ca sa nu uit.
Trebuia sa intreb intre ce ore.

Bubbles  Cofre

B-dul. Decebal, nr.25-29 (in Olympia Tower)

Goingout s-a aflat, in calitate de invitat, la lansarea restaurant Istria, petrecuta saptamana aceasta, cu mult fast si multe nume rasunatoare.

Nu este un secret pentru nimeni ca numitul Restaurant Istria isi leaga numele de restaurantul romanesc Marul de Aur, si amplasarea de fostul club “In pat”. Atata doar ca, prin conceptul acestui nou restaurant se incearca o piata putin accesata in Capitala, si o cerere in crestere, aceea a preparatelor din peste si fructe de mare.
Cu prilejul lansarii, bucatarii s-au intrecut, in mod evident, pe ei insisi, si au scos “la interval” o varietate atat de mare de mancaruri, incat nici nu cred ca le-am putut numara pe toate. Am remarcat printre platourile de pe masa una dintre specialitatile casei “Peste in stil Istria”, care a fost indelung laudat, si comandat de majoritatea invitatilor. Nici garniturile n-au fost mai prejos, m-am intalnit cu niste cartofi cu rizmarin, la cuptor, foarte gustosi, iar prajiturile s-au terminat cat ai clipi.
Denumirea restaurant Istria se leaga de vechea cetate greceasca Histria, prima colonie greceasca de pe tarmul de vest al Pontului Euxin. Motiv pentru care momentele artistice ale evenimentului l-au adus printre meseni pe Caesar, insotit, fireste, de un grup de dansatoare gratioase.

Aspectul interior este spectaculos, spatiul care gazduieste restaurantul Istria este foarte mare, estimez undeva la 200 de locuri, exceptional pentru evenimente de inalta clasa, iar decorurile si picturile murale nu fac decat sa intregeasca atmosfera glamour. Servirea este pe masura: promptitudine, zambet, tehnica, tot ce vreti.

Nu stiu inca preturile, dar nu ne asteptam a fi mici. Fara indoiala va voi face un update cu ele.
Pana atunci poate-si definiteveaza si website-ul , nu c-au stat vreodata mai bine la capitolul PR si comunicare…

Restaurant Istria

Calea Victoriei, nr. 163 (prin gangul BCR)
Telefon: 0742.582.728
www.restaurantistria.ro

Vrei restaurant de Dorobanti? Na si du-te la restaurantul White Horse unde sa fii tratat ca atare. Probabil ca lipsa desavarsita a fitelor declarata prin stilul vestimentar si aerul degajat a tras un semnal de alarma personalului. Prin urmare, cei 8 infometati sositi la vremea pranzului fara rezervare au fost exilati la 3 mese mici, lipite traditional si asezate fix in centru (ca un coltisor intim nu meritam – cine stie, poate ne decideam sa ne sprijinim coatele pe vreun lambriu, Doamne fereste!).

Sa incepem cu partea buna, ca se termina repede. Restaurantul White Horse e dragut amenajat, are aerul intunecos tipic pub-ului britanic si un soi de amenajare interioara care ajuta la crearea unei atmosfere relativ antichizate. Am remarcat in salonul nefumatorilor cateva cantare pe care le mai poti gasi si acum la pietarii de prin Obor, un fier de calcat de pe vremea bunicii, o piulita de usturoi, un ansamblu reusit de vechituri in sensul bun al cuvantului. Mobilierul e cam auster, potrivit specificului british, atat jos in bar cat si la etaj in restaurant.

Trebuie sa marturisesc ca auzisem lucruri bune despre masa de pranz servita aici, astfel incat mare mi-a fost dezamagirea. Cica se mananca bine, dar nu a la carte, asta va pot spune sigur si cu toata onestitatea. Problema e ca o alta varianta decat comanda din meniu nu iti este prezentata de catre chelnerul deloc zambitor. Nu am stiut ca am poposit la un mostenitor mai pretios al lui Impinge-Tava, cu variante gustoase pare-se, asa ca ne-am infruptat din putinele feluri disponibile celor ne-obisnuiti ai casei. Specificul britanic al restaurantului White Horse se reflecta in doar 2 feluri de mancare, Shepard’s pie si fasole cu carnati (care are si o latura mioritica daca stau sa ma gandesc bine), in rest meniul e de fapt international si saracacios. Am observat undeva la sfarsit un pret atasat couvert-ului, dar am presupus inocent ca se adreseaza celor care mai vor o portie. Adevarul despre aceasta presupunere il puteti citi la capitolul “nota de plata”.

Am intrebat cum e placinta ciobaneasca si ni s-a raspuns sec ca e ca o musaca (de apreciat sinceritatea), adaugandu-se ca oricum n-are rost sa ne hazardam ca mai e doar o portie. Amabilitatea denotata de aceasta replica s-a reflectat pe tot parcursul servirii, corecta in esenta sa, dar fara un cat de mic motiv care sa-ti justifice revenirea. De la inceputul pana la sfarsitul mesei am trait cu senzatia ca ne sunt numarate inghititurile, ca ne este vanata masa (desi salonul nostru era gol-golut), ca efectiv nu suntem bineveniti. S-au mancat cartofi prajiti cu ficatei in bacon, aripioare picante si acea ultima portie de Shepard’s pie. Ficateii cam uscati, cartofii cam aburiti in loc de crocanti, aripioarele iuti si atat. Placinta a fost bunicica, desi comparand cu reteta originala i-au lipsit: carnea de miel in amestec cu organe. In varianta sa romanizata, cu piure, carne de vita /porc si muuuuult cimbru s-a constituit drept un pranz consistent si fara pretentii. Bauturile au fost din randul racoritoarelor de zi cu zi, deci aici nu se justifica niciun fel de comentarii. Si ca sa nu uit, ni s-a adus la masa inaintea felurilor de mancare couvert-ul, mix de masline cu mirodenii, unt si chifle, binevenit ca sa-ti mai treaca timpul si foamea, dar costisitor judecand dupa cele trecute pe nota de plata. Ca o lectie clasica de cultura gastronomica, nicaieri in lume couvert-ul adus la masa fara a fi solicitat nu se plateste. Daca aduci gustare, inseamna ca este o atentie din partea casei, daca se plateste inseamna ca se aduce la masa in urma unei solicitari, acestea sunt singurele doua variante si punct. Doua castronele cu cate 10 masline, 4 pachetele de unt cam ca cele din restaurantele hotelurilor si 6 chfle cam bronzate au ajuns sa coste la restaurantul White Horse “doar” 24 de lei. Ma intreb acum, desi ar fi fost bine sa fi avut atunci pe loc inspiratia, ce se intampla daca nu consumi couvert-ul, il platesti doar pentru ca cineva l-a transportat dinspre si catre bucatarie?

Nu e greu de concluzionat ca preturile sunt, ca si atmosfera, de Dorobanti. Nu-mi explic ce se intampla cu profitul localului din moment ce nu-si permit sa puna la dispozitia clientilor alte servetele decat cele pe care sunt asezate tacamurile. Prin urmare, restaurantul White Horse si-a ales perfect pozitionarea si personalul, totul unitar alcatuit dand impresia de calitate, pretinzand aparenta de calitate si reusind sa ramana o forma fara fond. Iata un loc potrivit noii protipendade bucurestene, in care sa-si poata reflecta in liniste profunzimile abisale de natura intelectuala.

Restaurant White Horse

Adresa: Str. George Calinescu, nr. 4A, Sector 1, Bucuresti
Telefon: 231.27.95, Fax: 230.21.51
Rezervari: 231.27.95
E-mail: office@whitehorse.ro
Web: www.whitehorse.ro

“De ce m-as intoarce zilnic la Café Wien in Sibiu” , asa mi-ar fi placut sa imi intitulez aceasta recenzie, pentru ca apoi sa raspund pe indelete, clar si raspicat. Café Wien este o cafenea ce isi imparte curtea si privelistea cu Biserica Evanghelica, alaturare care nu deranjeaza deloc, indiferent de optiunea religioasa si manifestarile adoptate. Curtea este organizata la dunga, lucind de curatenie si avand aerul acela de doamna in varsta care impune suficient respect prin propria-i prezenta. Cealalta panorama oferita oaspetilor apartine orasului de jos, care-si revarsa acoperisurile colorate ca pe o imagine fragmentata de caleidoscop. Mi-au placut florile asezate in ghivece mari langa intrare, atat de mult incat mi-a luat ceva sa ma pot dezlipi de zidul de caramida, pavaza orasului ascuns.

Anuntul de la intrarea in Café Wien declara protocolar ca diminetile de week-end se bucura de concert de pian la matineu. Am intrat cu un aer putin pretios, cerut de preconceputa idee cum ca o locatie cu iz cultural cere seriozitate multa. Mea culpa, nu despre asta este vorba la Café Wien, ci despre locul ideal pentru un gand frumos si caldura sufleteasca. Muzicii i se datoreaza jumatate din atmosfera, insa am convingerea ca celelalte cinci zile ale saptamanii nu raman cu nimic mai prejos. Doar se bucura si ele de mobilierul de lemn, cu patina indemnatoare la nostalgie. Doar de luni pana vineri preparatele sunt la fel de gustoase, iar servirea la fel de amabila. Dar dimineata mea de sambata este deocamdata singura zi pentru care pot marturisi cert si cu toata inima ca la Café Wien iti place cu adevarat sa existi.

Desi nu prea stufos, meniul de la Café Wien se potriveste perfect conceptului, are fix cat trebuie din ce trebuie. Nu poti gasi niciun sortiment ce nu-si are locul, nu te poti plange ca ti-ai dori ceva ce nu ti-e la indemana. Dorinta de original e satisfacuta de laptele cald servit cu sortimente diverse de bomboane de ciocolata si de ciocolata calda cu lichior, iar cea de classic de cappuccino-ul cu spuma de lapte plus scortisoara si espresso-ul ce poate trezi orice somnoros. Va rog sa luati o felie aurie de strudel, fie el cu mere sau branza dulce, pe care sa il savurati alaturi de un ceai verde cu multa lamaie si miere. Daca vreti, iarna fiind sau amenintand sa fie, combinati o felie de tort vienez (cu ciocolata pe deasupra si crema de marmelada la care nu te astepti, dar atat de bune impreuna!) cu o ceasca de cafea aburinda. Important este sa stiti sa va cuibariti pe o canapea, cu cana in mainile impreunate, cu dulceata tortului inca staruind chiar si dupa ultima lingurita si sa priviti in jur. Veti vedea exact oamenii aceia care stiu sa iubeasca Sibiul cu totul si sa-i sporeasca farmecul. Oameni care vin cu o carte buna sau imprumuta civilizat un ziar de pe una din masutele special amenajate ale cafenelei si isi acorda un moment de respiro dupa o saptamana plina. Oamenii care stiu ca uneori cu putin poti face mult pentru tine. Am vazut la o masa alaturata o doamna in varsta, eleganta si sofisticata, citind un hebdomadaire intre doua inghitituri de cafea. Dar de asemenea am avut alaturi si doi tovarasi veseli, servind un mic-dejun tipic vienez (wursteli cu chifle calde) si dezbatand noutatile urbei. Ceea ce demonstreaza ca impresia elitista lasata de Café Wien nu tine de cum te imbraci si cati filosofi poti enumera in 30 de secunde, ci de atitudine, de capacitatea fiecaruia de a se bucura de micile detalii care fac diferenta.

Eu m-am asezat cu privirea pierduta pe geamul usor aburit, am comandat o ciocolata calda si o felie de tort si am redevenit copil. Poate nu m-am trezit copilul care-am fost, insa am reusit cu brio sa mi-l imaginez stand langa mine pe micul lord Fountelroy (stiu, e englez, dar are prestanta necesara si vocabularul elogios potrivit la Café Wien). Am ascultat pianul in surdina, am chicotit de placere ca mi-am facut mustati din frisca, m-am tot uitat pe fereastra desenand conturul acoperisurilor si cautand forme ciudate in nori. Mai e nevoie sa spun de ce m-as intoarce zilnic in acest loc? Ar mai fi tartele cu fructe si linistea conversatiilor, tortul cu nuca si zambetul chelnerului, fresh-ul de portocale cu pulpa si senzatia ca ti-ai gasit in sfarsit locul.

Cafe Wien

Piata Huet nr.4, Sibiu
Tel: 0269/223.223
Web: www.cafewien.ro

Bordello Pub - Zona veche a Bucurestiului a intinerit in ultima vreme, daca mi se permite asocierea total ilogica. Parca incepe sa arate a centru istoric cu ceva concret si frumos de zis, nu doar suspine tragice de amintiri ce se pierd. Terasele, barurile si ce-o mai fi pe-acolo au reusit sa se manifeste diferit si totusi in armonie cu atmosfera generala. Totul a fost intregit de domnul acela imbracat in frac, cu jobenul impodobit cu 2 soricei genial de plimbareti si care canta la un acordeon (sau o fi fost flasneta?!) pe care stau 3 papagali glasuitori de soarta. El a fost unul dintre miracolele verii mele petrecute intr-un Bucuresti pustiit si tot el a fost cel care m-a ademenit sa raman la Bordello Pub, o alta revelatie recenta.

Conceptul de “tapas” – caracteristic localului, este putin cunoscut romanilor, prin urmare vor fi necesare explicatii. Tapas sunt feluri de mancare cu rol de “teaser” pana la felul principal, un soi de aperitiv mai consistent. Portiile sunt mici, dar retetele nu sunt nici pe departe simple, astfel incat poti fi complet surprins, intr-atat incat sa bisezi fara sa mai conteze ce ar fi urmat.. Bordello Pub are specific international, deci aici gasesti tapas ca intr-o enciclopedie, astfel incat alegerea ti-e cam la fel de grea ca si a Sophiei. Meniul este organizat in 3 sectiuni: una vegetariana din care si acum regret ca nu am incercat ardeii jalapenos umpluti cu branza cheddar si prajiti. Una carnivora de uscat si o alta carnivora acvatica.

Am luat midii in crusta de parmezan cu ierburi aromatice, fel pe care l-am alaturat fortuit unor bruschette simple cu rosii plus busuioc proaspat. De asemenea am gustat si dintr-o portie de curry chicken, sacrificandu-ma pe altarul recenziilor culinare pentru ca cititorii sa poata beneficia de o parere experimentata, deci de incredere. Midiile de la Bordello Pub sunt delicioase, mai ales cu sosul dulceag cu care le servesc si care efectiv le intregeste aroma. Spre cruda mea nedumerire dupa o alta experienta descrisa voua,  si aici bruschetelle vin cu toppingul separat, ca dupa un conflict casnic in care oamenii nu se despart, dar nici impreuna cu adevarat nu mai suporta sa fie.  Dar au mers bine cu midiile despre care va mai spun o data ca sunt absolute delicioase. Puiul cu curry are curry mult – prin urmare nu va pot spune daca era bun, daca era asa cum trebuie, daca avea vreo nota originala, intrucat aversiunea mea fata de acest condiment m-a impiedicat sa imi pot forma o parere obiectiva. Cealalta parere, ceva mai versata, l-a declarat gustos. Oricum, avea curry din belsug si am inteles ca asta e foarte important la sosul acela in care se scalda pieptul de pui.

Ce e bine cand mananci tapas e ca iti ramane cu siguranta loc destul si pentru desert. Iar la Bordello Pub au deserturi divine. “Hot Apple Pie Caramelina” e un vis cu mar, scortisoara, inghetata si caramel. Si felicitarile mele celui care a stiut ca nu doar gusturile, ci mai ales temperaturile trebuie sa se potriveasca in bunatatea asta. Blat indeajuns de cald incat sa topeasca un pic (dar, atentie, nu de tot!) inghetata, iata reteta ambroziei zeilor pamanteni rataciti pe Selari. Blondie Obsession e de asemenea delicioasa, nici nu mai conteaza culoare parului, obsesia se naste de la prima lingurita.

Bauturile sunt si ele altfel, cocktailuri nemaiauzite sau mai bine zis nemaigustate, ice tea de rodii, rafinament curat. Pe mine una m-a cucerit conceptul ales si felul in care se reflecta in cele mai mici detalii – decoratiuni, meniu, totul spune o poveste.  Genul acela de poveste pe care o asculti cu placere din nou…. si din nou… si din nou…

Bordello Pub

Str Selari, Nr 9 – 11
Tel. 0748881085
Web: www.bordellos.ro

Am ajuns in Bar Bistro “La Calderon 80” fara sa stiu nimic despre respectiva locatie, nici de bine, nici de rau. Amplasarea mi s-a parut foarte buna, numele ingenios prin simplitatea lui – doar se afla pe strada Jean Louis Calderon nr.80!
Din punct de vedere al amenajarii, interiorul mi-a ramas necunoscut, iar terasa am gasit-o drept o combinatie ciudata si nu chiar fericita de elegant si rustic. Gradina se vrea intima si boema, fapt contrazis de mesele cam neslefuite si scaunele destul de instabile. In fine, mai important decat cum stai e ceea ce iti sta in fata (in afara companionului aferent unei iesiri), ca doar de mancare se vorbeste aici. Asa ca iata-ne incercand sa comandam. “Incercand” pentru ca fara indoiala erau destule lucruri imbietoare, totalizand de 5 ori mai mult decat capacitatea stomacelelor noastre la un loc. Singura directiva primita a fost aceea de a nu ne hazarda la un Cordon Bleu, datorita asemanarii lui la gust si aspect cu un snitel ratat calcat de un tir.
Pana sa stim cu ce ne vom potoli foame crescanda in dimensiuni si manifestari sonore, am comandat de baut – o bere fara alcool (ok), un caffe latte cu caramel (si el ok) si o strawberry marguerita odioasa care la masa a ajuns fara iz de capsuna, din mila/vina chelnerului.

Initial ne doriseram o masa in gradina din spate, dar cum niciuna nu era libera, ne-am asezat pe unde-am apucat, cu promisiunea ca vom fi anuntati cand se schimba amplasarea indivizilor pe metru patrat.
Pana cand ni s-au adus bauturile, in cele 15 minute necesare prepararii lor atat de solicitante, am tot vazut oameni urmand directia iesire si parand sa vina dinspre sus-numita gradina. Au venit licorile, chelnerul in schimb nu a avut nicio informatie de impartasit, le-a asezat pe muteste pe masa si dus a fost. Dupa o alta desfasurare de trupe catre spatiul neingradit de afara, am oprit goana domnului care ne servise atat de amabil. L-am intrebat suav daca vreun magician scoate domni si domnisoare din palarie in loc de iepurasi si-i conduce spre iesirea din Bar  Bistro-ul “La Calderon 80”. Sau dansii statusera, mancasera si plecasera de bunavoie cumva din dumbrava minunata? S-a sesizat cu intarziere si ne-a ghidat in jungla meselor ca un adevarat deschizator de drumuri care nu se injoseste sa care pahare, ca doar aveam si noi cate 2 maini in dotare… Si am ajuns la o alta rascruce a serii – eram in gradina si tot voiam sa comandam ceva de mancare.

Bar Bistro “La Calderon 80” are specific international, asa ca ai ceva de rasfoit pana sa te hotarasti. Nimic spectaculos, nimic original, mancaruri pe toate gusturile si nu chiar accesibile  buzunarelor medii. Era seara, era cald, asa ca iata-ne dorindu-ne bruschette felurite, un rand cu mozzarella si sunca, un rand cu rosii proaspete si busuioc, ceva sigur bun, fara pretentii.
Si cu “fara pretentii” ne-am ales. Si cu “fara sunca”, fiindca pe feliile acelea de paine un pic prajita in toaster (ceea ce chiar nu se face, draga domnule bucatar..) statea cate un triunghi de ciudat parizer de pui deghizat in sunca trista. Si cu “fara paine” ne-am ales, pentru ca bruschettele cu rosii proaspete si busuioc au devenit – salata de rosii! La asa o comanda complicata, confuzia se justifica, nu? Cam asta spunea chipul ofensat al chelnerului chemat inapoi sa ne aduca niste paine ca sa incercam sa asezam deasupra salatica (ca doar preparatele erau menite sa semene a bruschette, nu neaparat sa fie unele.. ) Dezamagire totala Calderonul asta, eu propun sa-i scadem numarul din titulatura, ca sugereaza o oarecare valoare care pentru mine nu s-a verificat in niciun fel.

Bar Bistro “La Calderon 80”

Adresa: Str Jean Louis Calderon nr.80, Bucuresti
Tel: 021/ 212 4886    0728 920 620
E-mail: lacalderon80@yahoo.com

Patronii restaurantului Genin par, la prima vedere, niste foarte priceputi oameni de afaceri – au reusit, pornind de la un fast food modest, sa deschida un restaurant clasic intr-o zona bine cotata. Specificul arabesc a facut din locatia respectiva o varianta exotica pentru corporatistii de prin Floreasca, alternativa necesara pentru a mai schimba pastele de la Il Calcio si ardeii umpluti de la La Mama.

Le-am trecut pragul de cateva ori, dar sa nu ne lasam inselati de aparenta explicatie a recidivei. Am revenit la restaurantul Genin pentru ca m-am supus unei majoritati care are nevoie sa schimbe macar meniul de pranz intr-o rutina care este peste puterile sale. Daca era dupa mine, o data pe an era suficient. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, la restaurantul Genin mancarea este buna, fix asa cum trebuie sa fie (si aici trebuie sa credeti pe cuvant o constanteanca obisnuita de mica sa deguste mancarurile confratilor/vecinilor/colegilor de diverse etnii).  Avem de toate, aperitive, feluri principale, deserturi, totul intr-un singur meniu in … alta limba decat romana. Exista si cateva meniuri bilingve, cu pretioase explicatii vizand ingredientele, dar trebuie sa nimeresti bine. Cam in 50% din cazurile in care nu am nimerit, ospatarul s-a dovedit de un mare folos, explicandu-mi ce urma sa mananc dupa ce alesesem vreo 2 feluri pe sistemul riscant denumit popular “Baba-Oarba”. Daca insa aveti placerea sa-l intalniti pe domnul cu care ne-am intersectat noi acum cateva zile, va veti infrange cu greu impulsul de 1. a va ridica de la masa cerand sa vorbiti cu oricine ii este superior si 2. a-i varsa ceva, orice, in cap. Imi este imposibil sa inteleg cum si-a facut dansul orientarea profesionala, insa figura dezgustata, antrenamentul de a ignora orice fel de intrebari, tupeul de a raspunde rar si calm “Conteaza ce diferenta este intre cele doua feluri?” ii invinuiesc in aceeasi proportie si pe cei care l-au angajat.

Trecuti fiind de proba eliminatorie a servirii, va veti indrepta spre un adevarat festin, ca tot rimeaza cu restaurant Genin. Fie ca apelati la placinta cu carne de oaie, alaturi de un pahar de ayran care sa o racoreasca si sa-i degreseze un pic drumul, fie ca mergeti pe sosul de rodii care schimba orice stiati despre orice fel de carne (vita, pui, oaie), veti manca foarte bine. Eu am incercat varianta cu vita si am concluzionat ca portia este mica fiindca sosul o face satioasa si ca garnitura de cartofi picanti ar trebui sa fie obligatorie fiindca efectiv acolo ii este locul.  Kebab-ul ocupa o pagina a meniului si este adus nu pe o farfurie, ci pe un adevarat platou, inghesuit de tot felul de garnituri care mai de care mai aratoase. Am inteles ca lahmagiunul este excelent si ca biftecul de asemenea este o alegere buna. Piesele de rezistenta vor ramane insa supa de linte (atentie, curry in cantitati industriale) care are cele mai ciudate si mai crocante crutoane din lume, pe care le rontaie cu viteze uimitoare toti cei ce nu consuma supa, si lipia calda facuta ca sa uiti de ce erai suparat inainte. Pentru desert nu ma pot hazarda sa recomand nimic, nedumerita fiind inca de cataiful meu care avea 2 gogosele uleioase umplute cu nuca si .. atat.

Pentru cei mai putin aventurosi sau pentru zilele in care vrem sigur sa ne astamparam foamea fara experimente inutile, exista si partea internationala a meniului restaurantului Genin. Aici pot garanta, dupa o foarte extinsa cercetare a consumatorilor din birou, ca exista cea mai buna ciorba de pui a la grec. Mai sunt sigure ciulamaua de pui, ficateii la tigaie si aripioarele picante.

Bun, am mancat, ne-am asezat tacamurile in semn de capitulare, ne-am modificat care curele, care nasturii si ne odihnim un pic cand … apare cineva sa iti aspire coatele. Da, exact, cu o mana ti se ia farfuria si cu cealalta se aspira profesionist firimiturile de pe masa. Fara a dovedi o hipersensibilitate, mi se pare inadmisibil ca procedura chiar si in cazul in care localul este plin si s-a anuntat vizita presedintelui! Iar cum de obicei sunt cel mult 2 mese ocupate din cele 20 amenajate, chiar nu se justifica.. Iar preturile mari vin si ele sa contrabalanseze priceperea bucatarului. Restaurantul Genin are mancare buna, dar de cele mai multe ori te intrebi la sfarsit “la ce bun, cand il strica serviciul?”

Restaurant Genin

Calea Floreasca nr. 111-113, sector 1
Tel: 0722 60 22 77
www.genin-restaurants.ro

Am intrat azi la cafeneaua Funky Lounge, pe bd. Decebal, pentru ca mi s-a parut recenta. Ceva mai tarziu mi-am dat seama c-o mai zarisem cu coada ochiului, insa i-am dat atentie prima data acum vreo luna.

Am intrat e impropriu spus, pentru ca m-am oprit pe terasa, la racoarea unor vapori de apa si la adapost de orice privire, intrucat, spre deosebire de vecina Mon Cher, terasa cafenelei Funky era chiar pustie. Lounge vor avea, probabil, in interior – pe care, din usa, il gasesc rezonabil ca aspect -  insa canapelele de afara mi-au parut cam meschine, iar mesele de-a dreptul nesuferite. Desi au wireless, teoretic, respectivul nu mi-a aratat nicio liniuta de semnal, iar pe masuta rotunda, usor instabila, a fost imposibil sa incapa laptopul + un pahar. Asa ca am facut cu schimbul, cand cu laptopul pe genunchi, cand cu paharul de frappe in mana, pret de vreo 20 minute, pana cand, un grup de cliente selecte m-a convins sa plec.

Servirea a fost amabila, deloc  zambitoare totusi,  si cu o nota de plictiseala, dar greu sesizabila pentru un ochi mai putin critic. Funky frappe a venit in doua minute, nota de plata in maxim 5, deci si la agilitate au nota de trecere. Alegerea mea a fost mai putin inspirata, pentru ca nu mi-am putut imagina combinatia dintre sirop de pepene si espresso, si-am constatat ca nu-i cea mai buna.

In meniul cafenelei Funky Lounge exista, totusi, destule variante de cocktailuri si mocktail-uri, ati avea de unde alege. Acestea, pe langa o diversitate de gustari si prajituri, destul de imbietoare. Preturile sunt maricele, spre mari. Frappe-ul casei a fost 19 lei.
Muzica este infioratoare.

Cafenea Funky Lounge

Adresa: Bdul. Decebal, nr. 9
Telefon: 0755 155 155

Daca singura ambitie a unui restaurant este sa aiba mancare buna, restaurantul Trattoria Il Calcio din Floreasca poate sa stea linistit – va supravietui cu brio, poate chiar in fruntea celor mai buni din clasa lui.
Cand toate celelalte simturi iti sunt atrofiate cu exceptia celui gustativ, trebuie sa mergi negresit acolo.

In ziua in care vizualul nu este punctul tau forte, vei putea ignora fara mari stradanii picturile kitchioase de pe pereti (dimpreuna cu gravele greseli gramaticale din citatele ce se vor a fi in italiana…) Daca vreodata ai senzatia ca nu mai percepi mirosuri, atunci iata destinatia potrivita – vei trece cu vederea sau mai bine zis cu nasul, faptul ca doar mesele condamnate sa stea pe margine langa geam sunt ferite de aromele bucatariei.

Trebuie sa le recunoastem o buna strategie comerciala aici: bonusul de miresme impregnate in haine o sa-ti faca pofta de mancare oricand te mai decizi sa le porti. Cu auzul nu trebuie sa ai tu probleme, de cele mai multe ori au cei care ar trebui sa te serveasca, desi in mod ciudat la finalul mesei sunt foarte prompti. Iar simtul tactil ti-ar putea fi ofensat doar daca ai ghinionul sa ajungi in camaruta de pedeapsa a nefumatorilor..cum ei se tin tare in lupta cu viciile, merita inghesuiti

Sa spunem si de bine acum, fiindca si aici sunt destule de scris.
La restaurantul Trattoria Il Calcio Floreasca, specificul italian a fost adaptat, se mananca paste facute pe gustul romanilor. Mult sos consistent, mozzarela din belsug, condimente bine alese si portii generoase. Pizza este ca la mama ei acasa, deci cu blat subtire, toppinguri armonizate corect, dar fara nicio nota de originalitate pe care eu una o apreciez la asa un preparat maleabil. Salatele sunt excelente mai ales datorita foccaciei delicioase, cum rar mi-a fost dat sa gust. Preparatele din pui, ca si cele din peste, sunt simple, nespectaculoase, deci fara mari plusuri sau minusuri.

Deserturile nu le-am bifat pe toate, pentru ca prima experienta culinara de la restaurantul Trattoria Il Calcio am incheiat-o cu tortul krantz si m-am indragostit. Da, felia pare mica, insa este suficienta pentru orice gurmand, iar inghetata de nuca desavarseste opera. In rarele mele momente rebele am mai incercat un tiramisu ok si un profiterol bun, dar caruia i-au ramas doar gogoselele umplute cu crema de vanilie (inghetata si frisca nu mai are, saracu’, doar e “profiterol de criza”..) Meniul e bogat atat in preparate cat si in bauturi, iar preturile putin peste medie se justifica prin localizarea in spatiu si prin calitatea mancarii.

PS: Restaurantul Trattoria Il Calcio Floreasca se deschide la 12 fix, dar nu exceleaza in ospitalitate, asa ca daca planuiti sa beti o cafea sau un suc inauntru vreo 10 minute pana la ora deschiderii, veti fi refuzati! Iar decat sa comandati mancarea la pachet, mai bine faceti o plimbare pan-acolo, fiindca portiile “to take” sunt Cenusarese in comparatie cu cele servite la masa.

Citeste review-ul restaurantului Trattoria Il Calcio Ateneu, pe Dietetik.ro.

Restaurant Trattoria Il Calcio Floreasca

Calea Floreasca nr. 118-120
Tel. 0728 639 906
www.trattoriailcalcio.ro

M-am distrat mult pe terasa restaurantului Marul de Aur. Doamne, cat am ras!
Nu vorbim despre restaurantul libanez Marul de Aur, acum inchis, caruia i-a luat locul In Pat Lounge. Acest Mar de Aur s-a deschis la sfarsitul lunii aprilie, este vecin cu clubul, si are specific romanesc.

Mai intai, in fata mea, era o masa de vorbitori pe la televizor, in frunte cu patronul “In pat”, respectiv mai recentului restaurant Marul de Aur. Pe langa vedete, misuna o liota de ospatari zelosi, dar nepriceputi cum rar am mai vazut. Patronul, cu ochii pe ei, astia mai rau se impiedicau. Dumnealui strangea din dinti si schimba diverse culori.   La un moment dat, s-a ridicat si a inceput el insusi sa-si serveasca invitatii cu piure, dintr-o farfurie mai mare. Nota bene, pe langa masa erau minim 8 angajati.

De maiestria ospatarilor de la restaurantul Marul de Aur m-am convins eu insami, cand am cerut, pe rand (ca-s sadica ): salata de vinete, salata de bureti, branza de capra coapta, si clatita vieneza. Pentru fiecare in parte, tanarul s-a dus pana la bucatarie, sa verifice daca au. La ultimele doua, a avut un “lapsus”, chiar asa a spus, ca nu-si aminteste cum sunt preparate, respectiv ce contin. Pe cele mai multe le aveau doar in meniu, evident, ca sa obtina o carte de vizita buna, de la inceput.

Salata de bureti a avut gustul unei spalaturi de vase, cu aroma de marar si usturoi. Nici clatita vieneza n-as comanda-o a doua oara, desi mi-a valsat niste inghetata de ciocolata destul de buna, in combinatie cu tocatura ( julienne) de clatite si crema de zahar ars.  Deasupra, frisca si sirop caramel.  Cafeaua este buna, Lavazza.

Restaurantul Marul de Aur are specific romanesc si niste preturi prin care, probabil, vor sa-i ridice standardul. Ar fi mers…  inainte de criza. Realitatea este ca nu prea iti vine sa razi, decat daca tii cu orice pret sa nu-ti strici ziua.
Altfel, tinutele ospatarilor sunt foarte placute, desi nu aduc deloc cu portul popular romanesc, mai degraba cu cel rusesc. Muzica este de nota 10, dar numai cu asta e greu sa obtii medie de trecere.

Restaurant Marul de Aur

Calea Victoriei nr. 163. sector 1
Telefon: 021 3102480
www.maruldeaur.com