Am trait cu totii o minciuna!!! Este momentul sa daramam miturile si sa vorbim sincer – cavalerii si domnitele din epoca medievala erau supraponderali. Va spun sigur si cu toata admiratia deoarece am mancat la restaurantul Excalibur. Daca cei de acolo s-au documentat un pic inainte de a concepe meniul, atunci sigur armurile alea de turnir erau toate aproape sferice, iar printesele ramaneau prizoniere in turn pentru ca nicio franghie artizanala nu le-ar fi putut sustine greutatea. Dar cu ce ospete de 3 zile si nopti erau ei rasplatiti dupa batalie /eliberare..

Restaurantul Excalibur cu al sau specific medieval sta marturie pentru niste vremuri gurmande pe care le credeam apuse, dar care mai palpaie undeva pe langa Sala Palatului si pe la Kogalniceanu. Rar am intalnit o locatie care sa ma surprinda prin specific si regasirea acestuia in fiecare detaliu, iar restaurantul Excalibur exact asta a reusit. Intrarea in panta, cu covor rosu si muzica alerta din neguri de timp iti maguleste orgoliul de parca urmeaza sa participi la ospatul regelui. Aproape ca te astepti ca un servitor al curtii sa iti strige numele cu surle si trambite la intrare (poate ar trebui sa le sugereze cineva asta..). La interior senzatia de intoarcere in timp este si mai pregnanta, esti inconjurat de steaguri, mobilier de lemn, scaune greu de miscat deasupra spetezei carora doar marii baschetbalisti s-ar putea zari un pic.

Vine meniul. Iata un meniu greu de parcurs datorita dimensiunilor plane generoase – ingenios gandit, are forma si aproape marimea unui scut, astfel incat consultarea lui duce la mini-confruntari intre meseni. Iar continutul, dragii mei, desavarseste o prima impresie foarte frumoasa. Denumirile felurilor de mancare, gen “Cina Domnitei” sau “Ospatul Cavalerilor” te imbie cu atatea bucate incat stai si cugeti fara sa poti alege. Noi am mers pe mana ospatarului desprins parca de la o masa rotunda de-a lui Arthur si am luat ceva potrivit cavalerilor ce-am fost prin vreo viata anterioara – un platou de 6 persoane cu de toate intr-insul “La masa regelui”. Numarandu-ne si iesind unul in plus, am ales ca in loc sa-l expulzam pe cel de-al saptelea de dragul tabloului, sa mai luam ceva si pentru el, ca doar era zi sfanta de duminica si milostenia crestea in inimile noastre. Acelasi vasnic cavalero-ospatar (da, stiu, nu exista termenul , dar va trebui acceptat de dragul povestii) ne-a sfatuit raspicat sa nu cumva sa indraznim in a suplimenta comanda si intelepte i-au fost vorbele..

Pai da, pentru ca in nici un sfert de ceas a sosit pe masa noastra un platou cat ea de mare, asezat cu grija de doi cavalero-ospatari bine antrenati in luptele cu armatele de fripturi. Ne adusesera prizonierii ultimei confruntari, asezati frumos pe un pat de aproximativ 2 kg de cartofi prajiti, inconjurati de fortificatii de legume diverse. Se predasera 2 pui la rotisor, inlantuiti de siruri de carnati, costite de porc trecute prin flacarile rugului, bucati de jambon bine perpelite si ele, aripioare picante, ficatei in bacon si fripturi din cele mai gustoase parti componente ale porcului. Asa victorie se cerea sarbatorita cu un foc pe cinste, centrat in mijlocul platoului ca o faclie a curajului pantagruelesc. Si am mancat, si ne-am odihnit ca sa putem manca din nou. Si am mancat iar, si-am obosit si am mai zabovit la o halba de bere nefiltrata. Si-am mai mancat si-am tot mancat, fara ca bunatatile sa para a se micsora. Cei 7 eroi de poveste au capitulat dupa ore in sir de ingurgitare temeinica, fara a putea dovedi platoul cu pricina si prin urmare neputand sa treaca proba de foc.

Ce mira insa este faptul ca desi au abandonat o pasare fripta intreaga si halci guitatoare, eroii nostri nu s-au dat batuti si s-au inscris la proba desertului. Au venit pe rand la masa piureuri de castane inecate in frisca, placinte turcesti Bureki numite, Globuri de-ale vrajitoarelor cu gris, stafide si vanilie. Parca insufletiti de-o forta noua, cei 7 au devorat “dulcegariile” si si-au castigat meritul de a mai trece pragul minunatului restaurant Excalibur. Se vor intoarce pentru a gusta din preparatele de vanat si eventual pentru o revansa cu platoul regal. Stiu sigur ca nu vor trebui sa goleasca visteria, preturile sunt acceptabile, raman arginti si-n buzunar dupa ospat. Si daca nu am putut incepe cu “a fost odata ca niciodata”, pentru ca niciodata asta nu isi are rostul aici, voi incheia cu Si au trait fericiti pana la adanci batraneti (- caci descoperisera restaurantul Excalibur si placerea de a manca fix ca pe vremuri, cu gust mult si fara tacamuri).

Restaurant Excalibur

Taverna
B-dul Mihail Kogalniceanu nr.3
tel.: 0213116282; 0731025029

Castel
Str Academiei nr 39-41
tel.: 0213145670; 0730190364

Web: www.restaurantexcalibur.ro

Hanu’ Berarilor Interbelic functioneaza in fosta Casa Bucur (si mai “fosta” casa Oprea Soare) din Str. Col. Poenaru Bordea nr. 2, care a fost construita in 1914 dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, in 1955 fiind declarata “monument de cultura si arhitectura”. In prezent, imobilul este inregistrat pe lista monumentelor istorice din Romania la pozitia 282 cu codul LMI B-II-m-A-1800. Cladirea a fost transformata in 1969 in restaurant de lux, trecand o perioada prin mainile unor investitori arabi care i-au dat intrebuintare de hotel.

Am ajuns la Hanul Berarilor intr-o dupa amiaza linistita de primavara, cu soare bland si 18-20 grade, tocmai potrivit pentru a lenevi pe o terasa atat de generoasa, ca cea de la Han. Inauntru n-am intrat decat pentru a-mi reaminti frumusetea arhitecturii Art Nouveau,  un evident aspect aristocratic, care nu inteleg cum de-a inspirat pe proprietarii lantului City Grill la denumirea de han.

In scurt timp a aparut o dama blonda, care mi-a adus, zambind, un meniu (nu foarte bogat, dar la han nu faci mofturi). I-am cerut niste salata de vinete, zacusca sarbeasca si niste gogoloaie de cascaval numite “brus de casa”. In asteptarea mancarurilor, am luat o carafa plina cu fresh de portocale, care s-a dovedit foarte bun.

In interior erau cateva mese ocupate, mese care animau atmosfera un pic mai mult decat ar fi trebuit. Casa Berarilor Interbelic seamana, ca interior, cu restaurantul “Caru’ cu Bere” (restaurant aflat sub managementul aceleiasi companii).

Mancarea n-a fost cine stie ce, dar nici rea, as spune ca s-a mentinut in nota caracteristica City Grill: adica acceptabila calitativ, dar care nu te face sa te gandesti la o eventuala revenire, doar datorita ei. A, daca iei in considerare si casa superba si terasa placuta (deocamdata, fiind nepopulata), intr-adevar poti lua in calcul sa mai vii, altfel nu prea sunt motive. Ce-i drept, nici s-o ocolesti n-ai de ce, totul fiind acceptabil.

Servirea a fost exemplara, Geanina cea blonda facandu-si datoria corect si zambitor.

Preturile de la Hanul Berarilor Interbelic sunt medii, o salata de vinete costand 10 lei, un fresh de portocale 15 lei (carafa de juma’ de litru), brus-ul de casa 7.2 etc.

Citeste un alt review al restaurantului Hanu’ Berarilor Interbelic, pe Dietetik.ro.

Hanul Berarilor Interbelic

Str. Poenaru Bordea 2
021-336 80 09
www.hanuberarilor.ro

Cand am intrat pentru prima oara in ceainaria Rendez-Vous (deschisa recent) in centrul istoric, am avut sentimentul ca voi da nas in nas cu Hansel si Gretel.

Nu mai retin in ce anotimp se petrecea povestea, eu insa am ajuns la Rendez-Vous o data cu prima ninsoare a iernii asteia, cu foarte putin timp inainte de sarbatori, fenomen care a imbunatatit simtitor aspectul centrului istoric, altminteri destul de vaduvit de pictorescul Bucurestilor de altadata.

Casuta, asezata imbietor pe un colt al strazii Tonitza, cu garnituri de lemn maron-roscat si accente de rosu sau auriu, puteai sa juri ca e din turta dulce. Perdele grele, voluptuoase, o lumina difuza, partial de la lumanarile de pe mese, combinata cu un amurg prietenos de decembrie, betisoare parfumate – amestecat cu alte cateva zeci de arome incredibile ale ceaiurilor expuse spre vanzare, o muzica lina, de prin anii ’80, asociata unui zumzet odihnitor de conversatii purtate in tihna,  totul la ceainaria Rendez-Vous este o combinatie de armonie si liniste.

Dintre cele trei dudui simpatice, responsabile cu deservirea clientilor la Rendez-Vous, doua sigur au fost gheise intr-o viata anterioara. Asta se cunoaste dupa mers, dupa privire si dupa ghiers. Stiti… gheisele nu merg, de fapt, ele pasesc. Calca mai intai cu varful, in asa fel incat sa nu-ti tulbure cu niciun zgomot clipa de liniste. Asa si fetele astea. Nu le simteai nici cand se apropiau, nici cand se departau. Rosteau exact numarul de cuvinte necesare, cu voce duioasa, cu privire blanda, fara neaparat un zambet, dar cu o expresie calda, familiara.

Am rugat-o, la un moment dat, pe una dintre ele, sa imi prezinte ceaiurile.
La intrarea in ceainaria Rendez-Vous sunt expuse spre vanzare aproximativ (asa, din privire) 50-60 sortimente de ceai. Daca cumva nu era nascuta in tara ceaiului-rasare, a simulat perfect, pentru ca n-a avut nicio ezitare. Mi-a coborat de pe raft fiecare cutie in parte, mi-a spus ce culoare de ceai are la origine (verde, negru, alb sau rosu), cu ce este combinat, in ce parte a zilei este recomandat, daca este mai fresh sau mai dulce, mai avea putin si-mi spunea si carui tip de personalitate ii este potrivit! Nu mi-a lipsit mult sa-mi iau notite. Am plecat cu vreo 7 pungute de ceai la pachet, doar pentru ca mi s-a parut exagerat sa iau mai multe.

Am baut o caffe latte buna – nici nu ma asteptam sa fie altfel, un fresh dulce si nestrecurat (cum se poarta mai peste tot si nu pricep de ce) si am abuzat si de o portie de tort de ciocolata, delicioasa.
Toata distractia asta a costat, la ceainaria Rendez-Vous, cu tot cu ceai, aproape 100 lei. Ceaiul vrac este cu vreo… 10% mai scump decat in magazinele de specialitate, insa acolo n-am gasit niciodata atatea sortimente.

Ceainarie Rendez Vous

Str. N. Tonitza, nr. 6
Telefon: 0725.637.904
www.ceainarie.ro

Totul este fancy la On Plonge, cu tot felul de preparate exotice in genul: simfonie de caracatita cu fructe tropicale, surimi in sos alb, somon grill cu fructe de padure, cupe cu creveti si kiwi, creveti cu ananas, calamar cu ghimbir, rechin in sos de whisky etc. In Bucuresti nu exista ceva nici macar pe-aproape dpdv al diversitatii, calitatii si a imaginatiei culinare.

Toate minunatiile de mai sus sunt excelente dar se detaseaza simfonia de caracatitza, surimi in sos alb si calamarul cu ghimbir. Fresh-ul combinat de mere si morcovi este brici si el.
Restaurantul On Plonge este destul de ciudat gandit, cu parterul si primul etaj avand un aspect destul de saracacios, dar cu ultimul etaj meritand toti banii, aranjat intr-un stil modern si aerisit, cu geamuri mari, ce te arunca direct in mare. Servirea e destul de atenta, dar departe de superlative.

Privelistea este extraordinara. Sa privesti marea de sus, in timp ce te delectezi cu delicatesele mai sus amintite, te poate face sa uiti de multe, daca nu cumva de toate. Daca ai si cu cine te pupa, in pauzele dintre mancaruri, ascultand tzipetele pescarusilor… viata e a ta!
Daca nu…nu! Oricum aromele preparatelor te fac sa uiti de sexul opus pentru un timp.
Nu stiu cum o fi in sezon, de obicei vara se strica tot pe litoral…
Pana una-alta: restaurant On Plonge – recomandat!

Restaurant On Plonge

Adresa: Port Tomis, Constanta
Telefon: (+40) 0241 601 905.

In Cafe “Les Bourgeois” am intrat seara de duminica, aproape mohorata, cu speranta ca Centrul Istoric imi va oferi mai mult decat niste santuri pline cu gunoaie.
Cafe “Les Bourgeois” are un nume pretentios, cam prea pretentios pentru ce ofera. Ambientul e placut la parter, cu multe lemn si decoruri calde. Pacat ca masa era instabila si aerisirea insuficienta. Subsolul e mai saracacios ca aspect, lipsit de comodele scaune de sus, dar cu tabureti cubici.

Problemele cafenelei “Les Bourgeois” apar in momentul in care dai piept cu o prajina bruneta (o banuiesc a fi chelnerita acolo, desi n-a dat nici cel mai mic semn c-ar avea idee despre meseria asta), cam la 1.80 inaltime, si de-o acreala cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. Pe nota de plata scrie “Ospatar: Dana”.
“Dana” vorbeste si se uita in alta parte, intoarsa putin din profil, si cu niste grimase care-ti intorc dispozitia pe dos (ca sa nu zic stomacul). I-am cerut o limonada “Les Bourgeois”, un tiramisu cu fructe de padure si flavoured Meinl latte.

Tiramisu a fost bun, pacat ca a venit de-afara, din strada, adus de un baiat in “treling” Adidas. La inceput chiar n-am inteles ce dumnezeu se petrecea, fiindca sa vezi un tip intrand pe usa cafenelei ,cu un tiramisu pe-o farfurie larga, nu e chiar o priveliste de zi cu zi.
Ulterior am realizat, dupa ce-am vazut si cateva portii de pizza, aduse pe aceeasi cale, ca oamenii aduc mancarea dintr-un local de vis-a-vis, traversand Smardanul cu mancarea-n cobilita.
Distractiv, dar probabil la polul opus normelor igienice.

Limonada a fost un dezastru, avand mierea intepenita pe fundul carafei. Poate doar pentru cei de la cafeneaua “Les Bourgeois” sa fie o noutate ca, in momentul in care pui gheata intr-un lichid (si erau vreo 5-6 cuburi), mierea sau zaharul nu se mai pot dizolva decat implorate. Am baut-o acra, in cinstea ospataritei, ca prea semanau bine.

La final, cand mi-a adus nota, m-am intrebat de ce nu incearca sa serveasca mergand cu spatele, ar fi scutit-o de efortul de a-si rasuci partea superioara a corpului in directia opusa clientului.

Preturile Cafe “Les Bourgeois” nu sunt mari, acel tiramisu plimbaret costa doar 8 lei, Meinl latte (mediocru ca gust si aspect) 11 lei, iar “limonada ospataritei” 11 lei.

Un alt review al Les Bourgeois Cafe, pe Dietetik.ro.

“Les Bourgeois” Cafe

Str. Smardan nr. 20
0720 13 29 94
021 310 60 52

Am intrat azi in Hobby Cafe, pentru ca-mi parcasem masina la un  capat al strazii Mantuleasa (strada cu sens unic) si simteam ca lesin daca mai fac un pas inainte de a bea un pahar cu apa. Recunosc cinstit ca nu am drum prea des in zona Unirii, prin urmare nu cunosc localurile, cu atat mai putin noile aparitii.

Am aflat ulterior ca Hobby Cafe s-a deschis in luna iulie a acestui an, dintr-o initiativa mai putin obisnuita pe plaiurile mioritice, aceea de a imbina relaxarea unei pauze de cafea (Molinari) sau ceai (ayurvedic), cu placerea exercitarii unei activitati preferate. Alternativele pe care Hobby Cafe le ofera pentru a incuraja acest gen de activitati sunt nenumarate: lectura, jocuri de societate (carti, remi, table, wii), pictura sau vizionarea unui film, pentru fiecare dintre ele exista locuri special amenajate in cele 3 saloane, iar materialele sunt puse la dispozitie de catre organizatori.

Cei care au mai citit dintre articolele mele stiu probabil ca, atunci cand spun calitate inalta, servicii excelente si mancare buna (sandwich-uri, salate, deserturi – mai ales din fructe), pot fi doua explicatii valabile. Fie am fost impresionata de local, fie am temperatura. De data aceasta, va pot asigura ca ma simt excelent.
Adaugati la chestia asta niste preturi care nu iti strica buna dispozitie si relaxarea acumulate la cafenea, cand vine nota de plata, muzica ambientala si decoratiuni alese cu foarte mult bun gust, si inca nu aveti un tablou complet al Hobby Cafe.

Hobby Cafe e un local care merita testat “in person”.

Hobby Cafe

Adresa: Str. Negustori, nr. 34 (colt cu Mantuleasa)
Telefon: 0771.760.238